Apa de toaleta pentru barbati Oriflame Signature

VN:F [1.8.5_1061]
Rating: +6 (from 8 votes)
Nu există comentarii »

Apa de toaleta pentru barbati Oriflame SignatureNu folosesc eu apa aceasta de toaleta, ci sotul meu, caruia ii plac cel mai mult parfumurile barbatesti fresh. Mie sincer nu-mi plac deloc, dar a trebuit sa suport pana acum un Glacier de la Oriflame si un Puma Jamaica 2, care mie mi se pare ca aduc foarte bine cu mirosurile insecticidelor. Totusi, de ieri am placerea sa simt un nou parfum, combinatie de fresh cu lemnos si usor floral, care chiar imi place foarte mult. E vorba despre apa de toaleta Oriflame Signature disponibila intr-o cantitate de 75ml la un pret standard de 94,99 lei, pe care i-am facut-o cadou de ziua lui.

Pe site-ul Oriflame este descris ca un parfum lemnos si fresh, special creat pentru barbatii eleganti si culti, carora le place sa iasa in evidenta. Are note de para, nucsoara si vetiver (o iarba care provine din India).
Ambalajul este atractiv, de culoare maro cu linii mai deschise, spre auriu, iar sticla este de asemenea reusita, in maro cu argintiu.

Daca va intrebati cum persista, aici o sa va dezamagesc un pic. Nu tine foarte mult, insa nu stiu sa spun exact cate ore. Cu toate astea, parfumul se pastreaza foarte bine pe piele pentru cateva ore.
Un alt lucru pe care vreau sa-l adaug este ca, spre deosebire de alte parfumuri, Signature miroase la fel atat imediat dupa aplicare, cat si dupa jumatate de ora. Nu se diferentiaza trei note de parfum. Nu consider asta a fi un dezavantaj, sau un avantaj, avand in vedere ca miroare bine.

Parerea mea este ca Signature poate fi purtat in orice sezon, la orice tinuta. Are un miros placut si proaspat in care se disting arome lemnoase. Il recomand barbatilor care vor sa miroasa proaspat si placut in orice situatie.
La Oriflame gasiti inca doua produse din gama Signature, si anume deodorantul spray anti-perspirant si balsamul pentru dupa ras.

Nici un comentariu

Răspunde

Do NOT fill this !