Deşi este un film vechi, probabil că nu mulţi dintre voi aţi auzit de el. Spun asta pentru că am întrebat deja o grămadă de lume despre el şi aproape nimeni nu l-a văzut. Are 7 steluţe jumătate pe imdb. A fost nominalizat pentru cel mai bun film la Festivalul de Film de la Toronto, în anul 2005 şi a fost un film prezentat în cadrul TIFF, Cluj 2005.
Frankie Wilde e un DJ foarte cunoscut, iar cu ajutorul imaginaţiei, a ajuns în culmea gloriei. Are foarte mulţi fani, o soţie frumoasă, o vilă la Ibiza şi un copil care nu este al lui (s-ar putea să vi se pară amuzant, dar el fiind alb, are un copil mulatru, veţi vedea). Viaţa, pentru el, era mai frumoasă ca niciodată.
Frankie mixa în cele mai renumite cluburi din Ibiza, precum Pacha. Într-o zi se trezeşte că are soarta lui Beethoveen; şi aici nu mă refer că ar compune 9 simfonii, ci că ar rămâne surd. Şi dacă stăm să ne gândim bine, când aţi văzut voi ultima oară un DJ surd? cred ca ar fi foarte greu să mixeze în ipostaza asta.
Fiind părăsit la un moment dat de soţia lui şi de tot ceilalţi, se izolează de restul lumii în încercarea disperată de a-şi recăpăta auzul, dar toate acestea nu-l ajută decât să bea mai mult şi să se drogheze. Până într-o zi când aruncă toate drogurile în WC, iese din casă, se spăla şi să barbiereste (veţi vedea în film de ce spun asta), într-un cuvânt, renunţă la tot răul.
Căutând în cartea de telefoane o organizaţie pentru surzi, o întâlneşte pe frumoasa Penelope, care era instructor pentru persoanele fără auz. Învăţa persoanele surde să citească de pe buze (lip-reading).Penelope şi Frankie au devenit foarte apropiaţi şi foarte intimi. El îi spune că şi-a pierdut total aptitudinea de a mixa şi de a compune muzică, dar ea l-a învăţat să-şi folosească şi celelalte simţuri.
În film mai vorbesc despre Frankie Wilde Dj renumiţi, cum ar fi: Paul Van Dyk, Tiesto, Pete Tong, Sarah Main şi mulţi alţii.
Ceea ce nu înţeleg eu este de ce unii spun că nu este un film inspirat din realitate, deşi la începutul filmului aşa scrie? auzisem de un DJ surd, mai demult, care a uimit o întreagă lume. Adevărată sau nu povestea, filmul este de excepţie.




Si mie mi-a placut mult filmul atunci cand l-am vizionat. M-a atins.
Chiar ma bucur ca ti-a placut!
Genial filmul. .. m-a miscat si inca am imagini in my head cu iepuerele ala gigant care aparea cand Pete se droga intens. F misto … must be reviewed .. Multam!
Era un fel de urs, nu iepure :D
Filmul asta e suuuuuper!
E de fapt bursuc ( sau viezure … ) :)
filmul este un “mockumentary” pentru mai multe detalii http://en.wikipedia.org/wiki/Mockumentary ;)
Da…animalul ala nu era nici iepure nici urs nici viezure si nici copac. Era un sconcs gigant.
Filmul nu este insipirat din realitate, Frankie nu a existat. Pentru a fi mai interesant, filmul a fost facut ca un documentar despre un dj surd, o poveste intr-adevar trista si catching deopotriva. Din pacate(pentru fanii filmului) Frankie Wilde nu a existat niciodata.
“Peace, love and sex”
imi place foarte mult film si dj,te fericite,sunt surd-muto dar nu conteaza surd ci importanta vede si simt atat