17 Again (2009)

VN:F [1.8.5_1061]
Rating: +1 (from 9 votes)
7 comentarii »

Cum ar fi să ai 37 de ani, să fii dezordonat în viaţă, să ai obiceiul de a începe lucrurile şi a le lăsa neterminate, să ratezi promovarea la locul de muncă, să fii în pragul divorţului, iar cei doi fii ai tăi adolescenţi să fie pe căi total greşite în vieţile lor? Sună cam dezastruos, nu? Presupun că am vrea cu toţii să putem da timpul înapoi şi să reparăm greşelile din viaţă, să evităm anumiţi paşi, anumite persoane, să facem mai bine unele lucruri… dar ştim bine că aşa ceva e mult prea departe de cunoştiinţa şi puterile noastre.

Ei bine, asta e povestea unui tip care şi-a făcut viaţa praf. În viaţa lui totul s-a fisurat puţin câte puţin de-a lungul anilor, şi s-a năruit într-o singură clipă. Şi-ar fi dorit să poată da timpul înapoi, să poată fi acel puşti energic de 17 ani, celebritatea din echipa de baschet, unul din cei mai râvniţi băieţi din liceu… şi a ştiut că nu se poate.

Dar, într-o noapte ploioasă, încercând să  prevină un bătrân de a se arunca de pe pod, este tras într-un vârtej de apă. Din fericire, ajunge spre dimineaţă acasă, istovit, murdar, complet ud, şi în timp ce încerca să facă un duş (cu tot cu haine, cine mai are nevoie de maşină de spălat?), se observă în oglindă şi nu-i vine să creadă…

Practic, e din nou ceea ce-şi dorea să fie… acel tip celebru de 17 ani, din liceu. Până să realizeze cum s-a produs transformarea, şi în general, ce se întâmplă cu el, îşi dă seama că aceasta e şansa lui de a-şi pune viaţa şi familia în ordine şi de a repara greşelile făcute.

Bineînţeles că se reînscrie la liceu, drept fiul unui prieten bun de-al său, un bărbat puţin bizar, pasionat de IT şi StarWars, şi extrem de bogat. Încetul cu încetul, lucrurile par a merge bine… dar finalul, îl descoperiţi singuri.

Filmul e mişto, e comedie, şi poate cu un strop de dramatism, mie personal mi-a plăcut foarte mult. Cât despre distribuţie, e cu Zac Efron în roulul principal, care a jucat şi în ceva muzicale (“High School” de exemplu).

Pagina IMDB o găsiţi aici, iar trailer-ul îl puteţi urmări în continuare:

7 comentarii

  1. Frankie - 24 11 2009, 14:36

    nu imi place e sec asa banal fara sens

    Răspunde la acest comentariu
  2. m.v.p - 24 11 2009, 20:12

    nu inteleg ce ti-a placut la acest film…e penibil!

    Răspunde la acest comentariu
  3. Cezar Derevlean - 25 11 2009, 16:37

    Finalul fericit, fluturasii albastrii si curcubeul roz.

    Răspunde la acest comentariu
  4. hmmm - 29 11 2009, 21:07

    si iar se ajunge la comentarii rautacioase…cui nu-i place sa nu se uiteeeeeeeee….IS JUST A FUCKING MOVIE, CE NU ATI INTELES???? ASA SE INTAMPLA MEREU….

    Răspunde la acest comentariu
    • m.v.p - 29 11 2009, 22:55

      site-ul se numeste ce RECOMAND (se presupune ca ar trebui sa ma uit la film pt ca e bun). Daca nu imi place un film si nu consider ca ar trebui sa fie recomandat, imi spun parerea. Ca sa te parafrazez: IT’S A FUCKIN” OPINION! nu te mai agita pe siteuri ca te penibilizeeeeeeeeeeeeziiii si scrii cu multi eeeee, de parca nu putem sa citim daca scrii cu un singur eeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee

      Răspunde la acest comentariu
  5. Cezar Derevlean - 07 12 2009, 17:13

    Usor mai oameni… sper ca n-am dat nimanui in cap daca am recomandat un film care mie mi-a placut… :|

    Răspunde la acest comentariu

Răspunde

Do NOT fill this !