Câmpulung Moldovenesc – partea întâi

VN:F [1.9.10_1130]
Rating: +8 (from 8 votes)
5 comentarii »
Share

campulung moldovenesc 150x150 Câmpulung Moldovenesc   partea întâiDacă vreţi o destinaţie de vacanţă unde cerul să fie foarte albastru, aerul curat, şeful departe, oraşul şi satul în acelaşi loc, vă recomand Câmpulung Moldovenesc. Oraşul (pretenţios numit municipiu) se află pe Valea Moldovei, în Depresiunea Câmpulung Moldovenesc. Puteţi ajunge aici pe drumul european 576 fie de la Suceava, fie de la Vatra Dornei. De asemenea, puteţi ajunge cu uşurinţă cu trenul, existând un accelerat direct din Bucureşti (pleacă la ora 21.00 din Gara de Nord şi ajunge dimineaţa pe la 7 în Câmpulung), precum şi numeroase trenuri care fac legătura între Iaşi/Suceava pe de o parte şi Cluj/Bistriţa Năsăud pe de altă parte.

Din punct de vedere al hotelurilor, aveţi mai multe locuri de cazare cu preţuri variate, dar în general nu prea mari.

campulung moldovenesc1 150x150 Câmpulung Moldovenesc   partea întâiCel mai scump este Hotelul Zimbru, unde am stat de câteva ori, dar care nu mi se pare o gazdă prea primitoare. Să nu mă înţelegeţi greşit, nu am nimic deosebit de reproşat, doar atmosfera generală de hotel învechit, socialist, cu toate că am stat doar în camere renovate şi nou-mobilate.

Varianta pe care o recomand eu este hotelul BTT. Deşi aflat la marginea oraşului (asta înseamnă cam 15 minute de mers lejer din centru), este o alegere bună. Hotelul e curat, proaspăt renovat, situat chiar sub geana pădurii. Sâmbătă seara aţi putea fi deranjaţi de cuplurile ieşite de la discoteca din incintă, dar puteţi închide cu uşurinţă geamurile, la Câmpulung nu e niciodată aşa de cald încât să poţi dormi cu geamul deschis. Nu am fost niciodată în acest hotel iarna, aşa că nu ştiu cât de bine stau la capitolul încălzire, dat fiind că majoritatea camerelor sunt goale. Am fost însă primăvara şi am cam tremurat în prima seară, până s-a încălzit camera. Totuşi, dacă sunaţi din timp la recepţie şi vă anunţaţi vizita, vor avea sigur grijă să încingă un foc pe cinste în centrala pe lemne a hotelului şi camera va fi în mod sigur primitoare.

Mai exista câteva hoteluri, nou-construite, foarte arătoase, dar pe care nu le-am testat personal. Unele dintre acestea oferă şi masă, deşi vă recomand să încercaţi micile pensiuni ţărăneşti de pe Valea Moldovei în care veţi mânca preparate specifice zonei, asta dacă vă ţine ficatul şi colecistul. Fiindcă în zonă e frig şi iarna durează mult, bucătăresele fac exces de smântână şi untură atunci când gătesc. Eu apreciez mai ales lactatele de bună calitate şi mâncărurile pe bază de ciuperci şi cartofi.

Picture 017 225x300 Câmpulung Moldovenesc   partea întâiDacă sunteţi dornici de călătorii, Câmpulungul e o baza extraordinară de pornire. Vă atenţionez doar că vă trebuie o maşină solidă, rezistentă la urcat, fiindcă altfel riscaţi să vă fiarbă motorul după primii kilometri.

Cel mai frumos traseu cred că este cel spre Vârful Rarău. Există două drumuri spre Rarău accesibile din Câmpulung Moldovenesc. Primul, ceva mai scurt (cam 15 kilometri) începe dintr-un cartier mărginaş al oraşului – Capu’ Satului. Deşi mai scurt, nu vi-l recomand datorită asfaltului de foarte proastă calitate, cu multe şleauri în care riscaţi să rămâneţi suspendaţi. Cel mai lung, de aproximativ 20 de kilometri trece prin comunele Sadova şi Pojorîta. Deşi e doar un drum forestier, parţial asfaltat, e mai uşor accesibil. Nu vă închipuiţi că e un traseu uşor, fiindcă veţi avea multe serpentine de înfruntat de drumul îngust şi cu destule denivelări. Veţi putea însă vedea păduri neatinse de brad şi molid, prin care am întâlnit adesea căprioare şi vulpi.

Sus, în vârf, vă aşteaptă Cabana Rarău, aşezată chiar sub Pietrele Doamnei. De aici puteţi face câteva trasee cu grade diferite de dificultate. Vă sfătuiesc să cereţi întotdeauna părerea cabanierului înainte de a pleca, fiindcă este un bun cunoscător atât al vremii şi împrejurimilor cât şi al oamenilor şi vă va spune când şi dacă e cazul să abordaţi anumite trasee. Pot să vă spun că am văzut aici în mod repetat flori de colţ, de o frumuseţe şi o delicateţe ireală.

picture 659 150x150 Câmpulung Moldovenesc   partea întâi

Vă las o vreme la cabană, să respiraţi cel mai curat aer pe care l-am găsit eu în peregrinările mele.

5 comentarii

  1. Varby - 19 11 2009, 00:24

    In fiecare an ma duc la Campulung Moldovenesc, la casa parinteasca a bunicilor mei. Am facut acum cativa ani un filmulet cu imagini spre Rarau si cu Vatra Dornei.
    Linkul este aici: http://www.youtube.com/watch?v=wAWf2kAxciA

    Daca mai treci pe acolo sa te opresti la “Pastravarie” fiind un loc foarte dragut unde te poti caza si manca pastrav prins proaspat.
    Ai grija sa nu faci dragoste cu prietena ca se aude totul!

    VA:F [1.9.10_1130]
    Rating: 0 (from 0 votes)
    Răspunde la acest comentariu
  2. KAY - 23 11 2009, 22:39

    EU AM STAT IN CAMPULUNG DE LA 7 ANI -18ANI AI MEI AU VENIT DIN BUCURESTI SI AU RAMAS ACOLO. FRUMOS DAR PACAT CA EU NU AM STIUT ATUNCI SA APRECIEZ FRUMUSETEA LOCULUI .VROIAM AGLOMERATIE ,AGITATIE DE ORAS MAI MARE …LE AM ACUM SI CE …POT SPUNE CA IMI PARE RAU CA AM PLECAT DE ACOLO . NU AJUNG DECAT 1-2 ORI PE AN ACASA LA AI MEI .TIMPUL,JOB NU IMI PERMITE SA STAU SAU MACAR SA IMI PERMIT SA VISEZ CA M-AS PUTEA INTOARCE….

    VA:F [1.9.10_1130]
    Rating: 0 (from 0 votes)
    Răspunde la acest comentariu
  3. Markator - 28 12 2009, 21:06

    Si eu sunt din Campulung. Adica am fost. Apoi am apucat pe drumurile vietii si acum sunt Bucurestean.
    Cam de 1-2 ori ajung acasa. Dar sincer mi-e ciuda, caci trec prin Gura Humorului si pot vedea cum Campulungul desi e daruit cu natura si vazut de pe varful muntilor din jur arata ca un imens teren de joaca pentru adulti si copii deopotriva, e plin ca drumuri sparte(cu exceptia “drumului principal”), saracacios impodobit iarna, cu aceiasi pseudopartie, cu o primarie care acum plateste 24000 ron/luna chirie in cladirea revendicada si castigata de proprietar, cu o centrala care nu functioneaza ( oricum nu stiu cati campulungeni mai sunt dispusi sa plateasca cand e mai ieftin sa ai o soba sau centrala ta).
    Daca mai punem la socoteala si faptul ca tot orasul e de ani de zile fara incalzire centrala ce sa mai zic. Cred ca intr-o zi va arata extraordinar dar numai Dumnezeu stie cand.

    P.S. Am auzit ca de la anu’ se apuca de partia de schi de pe Rarau. E adevarat?

    VA:F [1.9.10_1130]
    Rating: 0 (from 0 votes)
    Răspunde la acest comentariu
  4. mircea - 11 01 2010, 18:07

    Sunt din Campulung, acolo m/am nascut si acolo traiesc. Cu bune cu rele orasul si locurile sunt extraordinare. Campulungul a decazut datorita unor domni de la judet dar se va reface din temelii. In ultimul timp s/a mai schimbat cate ceva prin oras, dar toata lumea asteapta partia de pe Rarau. Am inteles de la un domn padurar cu cantonul in zona Raraului ca defrisarile pentru partie v/or ncepe la mijlocul lui ianuarie. Sa le dea Dumnezeu multa minte la cei care administreaza orasul iar noua sanatate sa putem merge la schi si sa ne plimbam copii cu telegondola. Salutari la cei plecati din Campulung si poate va intoarceti sa mai schimbati orasul asta.
    pt relatii> mircea_png@yahoo.com

    VA:F [1.9.10_1130]
    Rating: 0 (from 0 votes)
    Răspunde la acest comentariu
  5. cristi - 09 02 2010, 09:19

    Am rude acolo si merg in fiecare an este o splendoare acolo dar noi romani nu stim sa le pretuim.Sa vezi toata padurea defrisata de smecherii cu gatere este o imagine oribila si drumurile lasa de dorit

    VA:F [1.9.10_1130]
    Rating: 0 (from 0 votes)
    Răspunde la acest comentariu

Mentiuni pe Twitter

Nu exista mentiuni pentru acest post.

Răspunde