Receiver si telecomanda Dolce

Mai întâi de bine: relații cu clienții foarte civilizate, calitate bună a sunetului și a imaginii, fiabilitate (nu s-a stricat nimic de când mi-am instalat serviciul).

Două sunt lucrurile care mă nemulțumesc la Dolce.

Primul e meteosensibilitatea excesivă a serviciului. Cum vine o furtună mai serioasă, adio recepție. Adevărat, serviciul își revine imediat după calmarea vremii, dar dacă nu vrei să pierzi glorioasele fapte fotbalistice ale tricolorilor în calificările ce stau să înceapă, bine ar fi să ai antena de camera a televizorului ca back-up.
Mult mai enervantă este imposibilitatea personalizării listei de programe și a ordinii acestora. Fiecare post TV are un indicativ de trei cifre pe care trebuie să-l formezi din butoanele destul de puchinoase ale telecomenzii. Nu se poate, ca la televizor, să pui un post TV pe butonul 1, altul pe 2, etc. Așa că fie înveți indicativele, fie zapezi până ajungi la canalul favorit.

Și zapatul este enervant. Dacă sunt posturi la care nu ești abonat, telecomanda tot te duce pe canalul alocat lor, doar să vezi textul care te invită să le comanzi. Nu există nici posibilitatea de a le scoate de pe listă, astfel încât să nu mai treci prin ele la fiecare zapat.

în concluzie, Dolce suferă la personalizare. Nu l-aș recomanda celor care nu se laudă cu o dexteritate deosebită și o memorie de fier.

De la inceput o spun: nu sunt un clubber. Nu o ard weekend de weekend prin cluburi de mai mult sau mai putine fite. In general ma duc in cluburi invitat de prieteni sau la diverse aniversari.
Niciodata nu am venit eu cu ideea: „frate sambata asta mergem in club sa ne distram”.

Majoritatea experientelor mele de acest gen au fost unele foarte placute: muzica buna, curatenie, oameni misto, ce sa mai, distractie.
Din pacate, insa, am fost nevoit sa particip la o aniversare in club Maxx din regie. Recunosc ca nu am mai fost pe acolo de vreo 5 ani. Ultimile amintiri de acolo erau foarte placute.
Am ajuns pe la ora 00:30. Am platit intrarea 10 lei si am intrat.

Cu o mare stupoare am observat ca eram doar o mana de oameni, mai exact 4-5 mese. 2 animatoare incercau sa faca atmosfera pe o muzica de radio ZU (nu ma intelegeti gresit, imi place radio ZU, dar in masina sau acasa nu in club).

Ne asezam la masa, comandam cate o bautura fiecare: 2 vodka orange si un green apple. Bine, e cam mult spus VODKA-orange mai degraba orange-vodka.
Green-apple-ul avea doar calitatea ca era „green” in rest tot a sifon cu gheata aducea.

Problemele majore, din pacate, de-abia acuma incep. Afara erau vreo 28 de grade Celsius, inauntru depaseau lejer 35. Aerul conditionat era sublim, dar lipsea cu desavarsire.
Incercam sa ne adaptam, doar era prietena noastra si vroiam sa facem tot posibilul sa ne simtim bine pentru a nu fii noi party-poopers si a parea ca suntem plini de fite.

Ne asezam pe canapea, genul de canapea de tolaneala si depravare…:)

Elementul care a pus punct serii noastre dansante a fost un miros destul de intepator ce ne-a gadilat nasurile. Nu, nu era un vecin de masa mai nespalat ci mocheta care putea a voma. De-abia atunci am inteles si de ce mi se lipeau adidasii de podea.

Eu nu am fost, dar prietenii cu care eram eu avut indeajuns de mult curaj incat sa se duca si la toaleta. Ce era acolo va las pe voi sa va imaginati.
Din pacate, NU recomand club Maxx din Regie.

Hua Long insa a fost preluat si s-a mutat. Ii gasiti pe Restaurant-Orient.ro. Desi au aceleasi numere de telefon nu au pastrat si vechea locatie. Din pacate noul restaurant m-a dezamagit complet la capitolul mancare si nu cred ca o sa mai fiu clientul lor prea curand.

Mi-a placut ca au timpul de livrare acum mult mai ok decat inainte. Daca asteptai si 2-3 ore inainte acum in 1 ora au ajuns la mine. Chiar mai putin decat mi-au spus la telefon deci foarte ok. Preturile ma multumesc si ele. Desi putin mai mari ca la vechiul Hua Long sunt totusi foarte covenabile cand compari cu alte restaurante cu delivery. Cu 40 lei poti comanda pentru 2 persoane.

Ce nu mi-a placut insa a fost mancarea. Cea mai importanta de altfel. Gustul nu este deloc acelasi cu vechiul restaurant. Au schimbat bucatarii si asta se vede din plin din punctul meu de vedere. Gustul mancarii nu mai este uniform si au disparut sosurile din portii. Inainte apreciam foarte mult faptul ca mancarea era “imbracata” intr-un sos foarte bun. Acum amandoua portiile de mancare au fost fade si fara gust. Am incercat “Pui cu ciuperci urechi de lemn” si am fost dezamagit. Deloc acelasi gust ca inainte sau ca la alte resturante chinezesti pe care le-am incercat.La fel si cu orezul cu curry. Condimentul neuniform amestecat, fara o aroma fina si uniforma cum era la vechiul restaurant, totul facut parca in graba sau fara pricepere.

Din pacate nu va pot recomanda acest restaurant, trebuie chiar sa il includ la categoria “Nu Recomand”.

Pe vremuri, când locuiam în incinta Institutului Fundeni, îmi făceam cumpărăturile la Carrefour Colentina. Nu pot spune că am avut nemulţumiri mari, mi s-a părut frate geamăn cu Cora Pantelimon, locul unde îmi fac acum cumpărăturile (par’că mâncarea este ceva mai ieftină în Carrefour). Până de curând, magazinele Carrefour nu mi se păreau nici mai rele nici mai bune decât celelalte.

În urmă cu vreo două săptămâni, am văzut pe unul din blocurile din intersecţia Obor (mai exact cel cu Flanco şi BCR la parter) o imensă reclamă la Carrefour, alcătuită dintr-un cearşaf pe care era pictat un cod de bare şi, alături de cearşaf, o uriaşă bilă neagră legată cu un lanţ care tocmai lovea preţul, distrugându-l.  M-am gândit atunci şi, apoi, cam în fiecare zi trecând pe-acolo, dacă bila aia nu reprezintă o ameninţare la adresa celor care trec pe sub ea. Poate credeţi că e un fel de poveste cu “drobul de sare” şi aşa ar fi şi fost, dacă luni (12.07.2010), bila nu s-ar fi aflat frumos pe asfalt. Nu ştiu dacă a căzut sau cei de la Carrefour au dat-o jos şi au lăsat-o ore bune să zacă pe trotuar (minim două ore am văzut-o eu). Înclin să cred că a căzut, fiindcă cearşaful care o însoţea era tot pe bloc, iar cablurile şi lanţul care ancorau bila erau rupte şi o parte zăceau în dezordine în jurul bilei, în vreme ce altele atârnau pe pereţii blocului. Faptul că nu era sânge nicăieri pe trotuar mă face să cred că bila nu căzuse în capul nimănui. E adevărat că era făcută din poliester expandat, deci destul de uşoară, dar mă îndoiesc că prăbuşirea unei bile cu diametrul de aproximativ 3 metri în capul vreunui trecător ar fi fost inofensivă.

A doua zi, reclama era schimbată, bila dispăruse şi nici un bileţel de scuze nu trona în zonă. Mă gândesc ce premiu o fi primit (i)responsabilul cu publicitatea care a acceptat amplasarea bombei pe faţada unui bloc, într-o zonă circulată. Experienţa şi bunul-simţ al fiecăruia ne învaţă că gravitaţia e mai tare decât ideile noastre creţe. Consider că prin aceasta campanie, Carrefour România a demonstrat că îi pasă strict de publicitate şi bani. Siguranţa, confortul trecătorilor care pot fi oricând cumpărători nu reprezintă deloc o preocupare.

Mă gândesc serios să nu mai calc niciodată într-un magazin cu această firmă, fiindcă simt nevoia de a da un semnal, de a anunţa o dată sus şi tare: Domnilor comercianţi, respectaţi-ne!

Am mancat de curand reteta aceasta la restaurantul La Balansoar din Mamaia si mi-a placut la nebunie. Desi este poate cea mai simpla reteta de paste italiene, are un gust complet. Astfel ca, din moment ce acasa nu ne-a iesit reteta din prima, seara am decis sa comandam o portie. Muream de pofta si a doua zi urma sa incercam iar sa o facem pana ne va iesi.

Am sunat la Pizza Delicious si am comandat o portie de “Spaghetti olio e peperoncini”, pentru ca era singurul pliant ce continea o reteta asemanatoare cu ce vroiam noi, dar fara aglio (usturoi). La telefon am vorbit eu cu doamna de la serviciul de livrari la domiciliu, care a notat denumirea felului de paste.
Am adaugat doua portii de clatite cu Finetti, o portie de clatite cu gem si o prajitura, ca sa ajungem la comanda minima de 25 Lei.
Totalul facut de doamna de la telefon era de 25 Lei, dupa ce am adaugat ultima portie de clatite ca sa atingem acest prag. Am inchis telefonul si am calculat din nou. Ne-a iesit un total de 23 Lei. Am zis ca asta e; daca e vreo problema ne pot suna de la pizzerie pe numarul pe care l-am lasat.

Au preturi destul de mici la aceasta pizzerie si am fost surprinsi ca putem comanda aceasta portie de paste cu numai 8 Lei, dar doamna de la telefon ne-a confirmat pretul la “Spaghetti olio e peperoncini” dupa ce a intrebat pe un barbat cat costa exact.

In 40-45 de minute a ajuns si comanda, pe care ne-a adus-o un baiat prezentabil, zambitor, care ne-a multumit pentru comanda si ne-a urat o seara buna, lasandu-ne doua pliante noi.

Toate bune pana aici. Surpriza a aparut cand am deschis cutia cu pastele.
Inauntru erau spaghetti intr-un sos cu rosii. Am zis ca poate asa fac ei pastele acestea si gustand am asteptat sa simt aroma de “olio e peperoncini” macar, dar din pacate mi-a luat gura foc. Erau extrem de picante si aveau gust puternic de sos de rosii – ingredientul principal, se pare.

M-am enervat si am luat telefonul sotului, care are call recorder, si am sunat la pizzerie sa cer explicatii, sperand ca voi primi portia de paste comandata.
Din pacate, doamna de la telefon a spus ca ea stia ca pastele comandate de mine sunt de fapt Paste Arrabiata si ca nu au avut niciodata pastele comandate de mine. Si-a cerut scuze de mai multe ori si a adaugat ca nu crede ca am comandat din pliantul lor pentru ca ea e de la inceput si nu au avut niciodata “Spaghetti aglio, olio e peperoncini”.

Cu cateva secunde in urma, in timp ce scriam articolul, m-am uitat pe pliantul nou si am gasit Arabiata facuta cu ulei de masline, peperoncino, patrunjel si usturoi. Aceasta e varianta cu patrunjel a retetei de “Paste aglio, olio e peperoncino”.
Explicatia mea este urmatoarea:
Doamna de la telefon a vazut ca nu exista reteta mea in pliantul nou si a intrebat pe cineva daca o pot face. A primit raspunsul afirmativ si i s-a spus ca reteta mea apare la ei in pliant cu numele de Arabiata. A dat comanda de paste Arabiata, iar bucatarul a facut adevarata reteta de Arabiata, care este foarte picanta si cu rosii.
Pliantul este gresit, iar cei de la pizzerie nu au vrut sa rezolve problema.

Pentru cine e curios despre cum a decurs convorbirea telefonica aveti mai jos inregistrarea. Finalul povestii e evident.
In acest articol gasiti si cele doua pliante – cel vechi, din care am comandat eu, si cel nou, adus de baiatul cu livrarile.
Am adaugat aceste doua elemente pentru ca imi plac lucrurile clare, care nu lasa loc de interpretari.

Fără a fi mare expert, cred că pot deosebi o cafea bună de una proastă. Și de una proastă am avut parte când am cumpărat Nova Brasilia pentru ibric.

Cafeaua pentru ibric trebuie să fie măcinată extraordinar de fin, mult mai mărunt decât cea pentru filtru. Numai așa iese acel “caimac” fermecător. Tocmai promisiunea de pe ambalaj, “măcinată special pentru ibric”, m-a făcut să cumpăr Nova Brasilia.

După ce am desfăcut ambalajul vidat, așteptam să mă izbească o aromă puternică de cafea Robusta bine prăjită, în echilibru cu arome fine de Arabica. Dar nu, praful (într-adevăr, măcinat destul de fin, dar totuși nu ca făina, așa cum se face în Turcia) avea un miros “discret”, asemănător cu cel al cafelei măcinate și uitate mult timp într-un colț de bucătărie.

Dezamăgirea a continuat odată ce am trecut la treabă. Am pus două lingurițe cocoșate la o ceașcă de apă rece, am amestecat bine, am pus ibricul să fiarbă la foc mic. Deși am respectat întocmai metoda turcească, nu am obținut strop de caimac.

Prima sorbitură mi-a întărit bănuielile sumbre. Gustul este tipic pentru o cafea inferioară, ca cea vândută în vrac prin buticuri dubioase. Pe undeva, îmi aduce aminte de gustul nechezolului de pe vremuri, deși sper că Nova Brasilia nu a auzit de cicoare.

Acuma, pentru banii pe care i-am dat, nu ar fi trebuit să mă aștept la cele mai fine boabe etiopiene. Doar îs necăjit că plănuita mea cafea turcească s-a transformat într-o impersonală cafea de birt.

Care sunt problemele mele cu Oborul? Păi să le înşir scolăreşte, cu liniuţă, cum zicea bunica pe vremuri:

- mizeria oarbă din hală şi de pe lângă ea. Munţi de gunoaie în putrefacţie, şobolani mişunându-ţi printre picioare, câini vagabonzi râioşi şi puchinoşi, bălţi jegoase puţind printre tarabe.

- mirosul absolut pestilenţial, de groapă de gunoi, care, în zilele bune, concurează cu succes împrejurimile de la Glina.

- posibilitatea de a ţi se fura geanta/portofelul/telefonul, în cel mai bun caz sau a ţi se smulge lănţişorul de la gât, într-un caz mai nefericit.

- cântarele cumplit de furăcioase. Eu personal, în rarele dăţi când mă abat la târguieli prin Obor, consider că preţurile sunt exprimate la 800 de grame, nu la kilogram, fiindcă niciodată nu am primit mai mult de atât (pe verificate).

- preţurile scrise hoţeşte, de genul 50⁹⁹  lei, cu 99 ăla semănând cu un 00 şi, în plus, ascuns după o roşie sau piersică.

- vechiul obicei uitat în alte pieţe de a pune fructele frumoase în faţă, în timp ce  ţie îţi vinde nutreţ.

- întunericul de cârciumă ieftină care mă împieduc să aleg fructe şi legume oarecum comestibile.

- vânzătorii de ţigări, telefoane furate ieri şi icre roşii ucrainiene care te înghesuie pe fiecare alee şi care, dacă apare Poliţia, te îmbrâncesc fără jenă.

- poliţiştii comunitari care se plimbă ţanţoşi neobservându-i parcă pe traficanţii de diverse, dar care calcă cu ură în picioare cele cinci legături de ştevie aduse de vreo băbuţă la vânzare (băbuţă pe care o suspectez intens că nu cunoaşte rolul taxei de protecţie).

- comercianţii de fructe putrezite, probabil luate din tomberoanele super-marketurilor, care îţi vând trei banane negre-tuci la un leu sau două portocale mucegăite la 50 de bani.

- părculeţul alăturat, pe lângă care trec în drum spre autobuz şi care lasă în urmă orice latrină oricât de necurăţată.

Şi dintre toate astea cel mai tare mă enervează că porcăria asta de aşa-zisă piaţă tronează cu nesimţire sub fereastra primăriei. Mie mi-ar fi greaţă să mă duc la serviciu dacă aş lucra acolo (la primărie zic).

 Plita electrică e cea mai nefericită idee pe care o poate avea cineva care-și utilează bucătăria nou-nouță. Iar dacă apartamentul e legat la rețeaua de gaze (ca cel închiriat de mine în Budapesta), alegerea e de-a dreptul dâg-dâg.

 Înainte de a mă lansa în tirada-mi nimicitoare, trebuie să precizez: nu cred că doar plita Whirpool e proastă. Principiul e total greșit. Și o spun după un an și jumătate de gătit pe aparatul de tortură a  talentului meu culinar.

Prea mult fum fără foc (vizibil)

Marele păcat al plitei electrice este controlul dificil al temperaturii, mai exact încetineala cu care răspunde la comenzi. Durează până se încălzește, dar îi ia și mai mult să-și coboare temperatura. De aceea, dacă ai de gând să gătești ceva pe ea, pregătește-te de multe funduri de cratiță arse și mâncăruri afumate.

 Să luăm pe rând tragi-comediile plitei electrică. Să zicem că vrei să faci o cafea. Dai ochiul la maxim. Nu se întâmplă nimic o perioadă, așa că-ți faci  ceva de  lucru prin casă.

Baaaad idea! Brusc, plita se încinge la roșu și în zece secunde cafeaua a dat în foc. Probabil că în acest caz e și vina mea, condiționat de zicala (adaptată) “nu ieste căldură fără foc”.

 Dar pentru orezul și ceapa carbonizate în tigaie doar plita electrică e de vină. Multe rețete cer să începi gătitul la o temperatură înaltă, dar care ulterior trebuie scăzută. Să te văd cum faci asta cu plita electrică. Degeaba dai tu de buton de la 6 la 3; dogoarea se domolește extrem de încet și durează cel puțin cinci minute până poți observa o scădere de temperatură. În timpul ăsta, uleiul s-a ars, carnea s-a carbonizat, ceapa s-a lipit. Un dezastru!

Eu m-am adaptat nazurilor plitei mele electrice luând oala de pe foc și așteptând răbdător să scadă temperatura. Dar vehemența cu care te sfătuiesc să optezi pentru un aragaz clasic nu s-a micșorat defel.

Scurt istoric

Internet Explorer 6 a aparut intr-un moment in care standardele pe Internet aproape ca nu existau si erau prost implementate. In 2001, browserul a fost livrat impreuna cu Windows XP si era mult mai bun decat rivalii perioadei. Astazi este considerat un browser invechit, care nu implementeaza multe din standardele moderne si cel mai important – un risc de securitate pentru calculator.

Vulnerabilitati

Internet Explorer 6 este considerat unul din programele cu cele mai mari riscuri de securitate. Folosindu-l, ai sanse mult mai mari sa te infectezi cu un malware (virus, troian sau spyware), malware care iti poate pune calculatorul in pericol si care te va costa mai mult decat timpul pe care l-ai petrece obisnuindu-te cu o alta solutie.

Tehnologii noi care nu pot fi implementate

Pe langa riscurile la care te supui atunci cand il folosesti, Internet Explorer 6 nu poate folosi multe standarde moderne care sunt implementate pe o buna parte din site-uri. In unele cazuri, site-urile mari afiseaza o versiune diferita, incompleta, vizitatorilor care folosesc acest browser.

Alternative GRATUITE

Internet Explorer 8 – daca nu aveti incredere in altceva, dar vrei sa actualizezi versiunea curenta.
Mozilla Firefox
Google Chrome
Opera

Desi nu sunt singurele alternative, cele de mai sus sunt solutii testate, fiabile, moderne, care iti ofera o experienta mai buna in navigarea pe Internet.