Berea. Lichidul din care domnii înțeleg să consume cel puțin doi litri zilnic, așa cum fervent ne instruiesc toate canalele de televiziune. Principalul inamic al unui abdomen plat, pachețele-pachețele, ca-n filmele americane. Invenția unor călugări care, puși la post negru, au inventat pâinea lichidă (numele spune multe despre aportul caloric al berii)
Criza și canicula au mutat berea din sticlele clasice sau cutiile mai moderne în consumeristele PET-uri de plastic de 1 sau 2 litri (deși recent am văzut și hibrizi de 0,75 litri).
Majoritatea mărcilor care apelează la această tactică sunt cele populare, dar există și mărci de mijloc (de’alde Gosser, Timișoreana sau Holstein) care vor să ne umple burțile cu PET-uri supradimensionate.
Așa că este evidentă întrebarea: cât de bună e berea la PET? Dincolo de avantajul evident al prețului, sunt mai multe lucruri pe care trebuie să le ai în vedere când vrei să-ți potolești setea cu bere la sticlă Jumbo.
Mai întâi și mai întâi, berea la PET se răcește mult mai încet decât cea în recipiente mici. Așa că dacă e să o iei la grătar și nu e deja aburită, nu-ți închipui că există lac sau pârâu de munte suficient de înghețat ca să o răcească.
Al doilea mare păcat al berii la PET e că trebuie neapărat turnată în pahare. Nu știu prin ce minune a tehnicii moderne, berea ajunsă din plastic în halbă își pierde aproape instantaneu acidul și orice urmă de guler, “trezindu-se” mai ușor decât cel mai sperios iepure.
Ultimul defect al berii la PET poate fi și o calitate. Dacă e lăsată în sticla de plastic după deschiderea acesteia, berea își pierde urgent proprietățile, transformându-se într-o amăreală nu foarte apetisantă. Așa că trebuie băută cât mai repede, trecând apoi chiar și mai iute la o nouă sticlă.
În concluzie, berea la PET e recomandabilă atunci când ai în jur consumatori de încredere și destul de viteziști plus un frigider de încredere. Chiar dacă e mai comod de cărat, nu prea e de luat la pădure (asta dacă nu te încrunți la berea călâie). În schimb, este ideală pentru microbiști, fiind bună atât de sărbătorit victoriile cât și de uitat înfrângerile.









Deși e mai puțin cunoscut la noi, Bowmore e unul dintre whisky-urile scoțiene cu care trebuie să înceapă orice aventură prin țara single-malt-urilor. Nu degeaba Bowmore a fost singura distilerie de whisky vizitată de regina Elisabeta a II-a.
Nu sunt eu o mare băutoare, dar am câteva licori cărora nu le pot rezista. Printre ele acest minunat lichior de anason: Sambuca Ramazzotti.
