Deşi nu prea sunt adeptul mâncărurilor de tip fast-food, vreau să vă recomand una dintre cele mai bune (dacă nu cumva cea mai bună) pizza din Bucureşti: Pizza Trenta. Mă refer de fapt doar la firmele care livrează pizza la domiciliu, pentru că s-ar putea ca cele servite în restaurante să aibă un plus de savoare.
În primul rând, şi cel mai important, pizza este delicioasă. Am încercat mai multe variante şi toate sunt la fel (deşi diferite) de gustoase. Nu se zgârcesc la ingrediente, care întotdeauna au fost proaspete – sau cel puţin nu am avut nici un motiv să cred altfel. Pizza este mereu bine facută, nici arsă, dar nici crudă. La multe alte firme observam că pizza nu era lăsată destul la cuptor pentru a compensa timpul mai lung de livrare. La Trenta, la toate sortimentele de pizza puteţi alege între blat pufos sau subţire, puteţi adăuga topping-uri, sau puteţi comanda sos dulce sau picant; comanda vine şi cu câte un şerveţel umed. Da, ştiu, sunt nişte nimicuri, dar pentru mine contează şi aceste lucruri, pentru că e frustrant când ele lipsesc.
Meniul conţine vreo 15 feluri de pizza, cu preţuri de la 13 la 23 de RON. Pe lângă faptul că pizza este gustoasă, trebuie menţionat serviciul de livrare: cei de la Trenta livrează în tot Bucureştiul, eu personal am comandat şi din Militari, şi din Republica (adică din celălalt capăt al Bucureştiului). Livrarea a durat de obicei 45-50 de minute, oricum, niciodată mai mult de 1h. În meniu mai au şi salate sau paste, pe lângă băuturi.
Citeşte mai mult »
Observ un lucru foarte interesant cu ocazia “crizei” prin care, chipurile, am trece – mulţi nu ar renunţa nici morţi la ţigări, două-trei abonamente de mobil, inutilul abonament la cablu cu vreo 72 de canale incluse, însă renunţă foarte uşor la mîncarea cît de cît sănătoasă în favoarea mizeriilor de branduri de supermarket – nu dau exemple, cred că le ştiţi şi singurei… dar să lăsăm personajele de mai sus în treaba lor şi să vedem ce-am putea face pentru ca nouă să ne fie mai bine, corect?
Pentru o lungă perioadă de timp, mi-a fost destul de greu să găsesc pîine decentă ca preţ şi comestibilă pe deasupra, avînd în vedere că la alimentarele de pe lîngă mine nu găseam mare lucru, iar ce luam eu era considerat “produs de lux” (o pîine neagră feliată excelentă la cam 2,5 RON bucata, despre care o să vă povestesc altă dată, dacă nu va dispărea cumva între timp de pe piaţă), şi cum nici sortimentele de pîine neatinse de mîna omului nu mă încîntă (consider că pîinea care stă în dulap mai mult de 3-4 zile fără să mucegăiască nu e deloc OK, indiferent de cum se cheamă, cît costă, şi ce conţine), am preferat să trec la pîinea produsă “în regie proprie”…
Citeşte mai mult »
M-am decis să scriu despre ceva nou. Ceva nou de la Doncafé. Frappé. Şi aş dori să spun, mai întâi de toate, că nu l-am descoperit de multă vreme. Într-adevăr, eram fana frappe-ului, dar pe cel de la Doncafe abia zilele astea l-am descoperit, împreună cu iubitul meu.
Dacă nu este făcut ca la carte, adică cu lapte şi cu gheaţă, puteţi să-l aruncaţi la gunoi, pentru că nu are nici un gust. Norocul meu este că mi-am luat din Grecia un fel de shaker special pentru frappe, care-mi uşurează cu mult munca.
Le puteţi găsi atât la pliculeţe, cât şi la cutie de 250g. Dacă luaţi la cutie, recomandat ar fi să îl faceţi dintr-o lingură mare cu vârf de frappe + o altă lingură mare de zahăr. Şi bineînţeles, să nu uităm de paharele înalte care sunt foarte importante. Adăugaţi la sfârşit 3-4 cuburi de gheaţă. Dacă vreţi să ştiţi întreg proces (dar să ştiţi că nu e mare scofală) pentru a prepara un frappe, urmaţi următorii paşi:
De ce avem nevoie?
- un pahar înalt, frappe (2 pliculeţe sau 1 lingură mare de frappe), 1 lg. mare de zahăr, shaker (dacă nu avem, putem folosi un borcan), lapte, gheaţă.
Cum procedăm?
1. Punem frappeul şi zahărul în pahar, dacă avem mixer special (sau în borcan, dacă înlocuim shakerul) + vreo 4 linguri mari de apa şi începem să amestecăm sau să mişcăm borcanul alert în stânga şi în dreapta.
2. Adăugăm lapte până la refuz.
3. Aşteptăm 2 minute să se separe spuma de lapte.
4. Bem.
Va spuneam eu ca imi place sa incerc tot timpul produse noi, atunci cand ajung intr-un hypermarket. Asa am dat peste telemeaua de vaca de la Hochland, la raionul cu branzeturi.
In primul rand, m-a atras ambalajul.
Spre deosebire de branza care se gaseste in vid( care nu se pastreaza proaspata pentru mult timp ), sortimentul acesta este pastrat in saramura, ceea ce ne asigura pe noi ca gustul va fi acelasi si dupa o saptamana. Iar capacul se inchide etans.
Eu am cumparat cutia de 500 g, dar branza poate fi gasita si la cutii de 1 kg, pentru familiile numeroase ( sau persoanele cu apetit crescut :P ). [Chiar am vazut ca acum se afla la promotie, in Carrefour, cutia de 1kg + 1 cutie dubla de branza topita la aproximativ 25 ron. ]
Nu e sarata, nu se faramiteaza, ba chiar as spune ca se taie perfect. Inauntrul cutiei de 500 g se regasesc 2 calupuri rotunde de branza, deci banuiesc ca in cea de 1 kg se regasesc 4 calupuri identice.
Eu personal am servit branza pe post de feta, in salata greceasca. Va spun sincer, e delicioasa!
Avem cu totii momente in care nu ne place sa gatim. Sau pur si simplu weekenduri in care fugim din oras, spre destinatii in care restaurantele nu sunt la indemana. Ideea e simpla: ce ne luam de mancare cu noi atunci cand nu avem timp de facut snitele de pui sau sandvisuri atent impachetate? Eu am gasit o solutie care ma salveaza oricand de la vesnicul pateu sau branza topita (de altfel, foarte rezistente la orice variatii de temperatura). Este vorba de fasolea rosie cu porumb dulce in sos mexican de la Bonduelle. Se pare ca tara de provincie este Ungaria, insa nu stiu cu ce ma afecteaza asta pe mine. Cert este ca aceasta mancare se poate servi atat rece cat si incalzita pe foc ( testat de mine ) si ca se gaseste in hypermarketuri ( dar si in unele supermarketuri ) in conserve de 430 g.
Pretul, din cate imi aduc aminte, se situeaza undeva intre 6-7 ron. Nu e cea mai ieftina conserva, insa, dupa parerea mea, isi merita banii.
Fiindca nu am gasit o poza pe net a produsului despre care am vorbit, aveti in imagine ”un frate mai mic”: fasolea rosie ( simpla ). Trebuie sa mentionez ca aceasta conserva este destul de condimentata, asa ca daca va stiti “anti-picanterii”, mai bine incercati alt produs din gama. V-as recomanda toate produsele Bonduelle daca le-as fi incercat chiar pe toate. Tot ce-am incercat pana acum mi-a placut la nebunie.
PS: Daca plecati pe munte, fiti sigur ca nu va uitati briceagul elvetian acasa, fiindca aveti nevoie macar de cutit pentru a desface conserva, dar si o lingura v-ar fi utila pentru a sevi continutul.
Pentru cei interesati de un mod de viata sanatos si alegerea alimentatiei corespunzatoare, va prezint in continuare o reteta invatata de la un nutritionist specializat in produse naturale. Reteta se vrea un inlocuitor al laptelui traditional, cu unul organic, mult mai natural si plin de revitalizare.
Ce ne trebuie:
500g apa
10-12 seminte migdale
10 alune caju
10 seminte de bostan sau floarea soarelui
putin praf vanilie
Se pun toate ingredientele intr-un blender, se adauga apa si se mixeaza bine pana compozitia devine omogena. Cantitatea de apa sau de seminte se poate modifica dupa gust si placere.
Spre finalul mixarii se adauga putina miere si cocos (daca va place), si se amesteca pana mierea se dizolva in compozitie.
Se pot agauda si cateva seminte de susan dar trebuie macinate intr-o rasnita de cafea inaintea mixarii deoarece stomacul nu poate digera semintele.
Se poate servi pe loc sau se poate pune intr-o sticla la frigider. Laptele obtinut sta refrigerat in jur de 3-4 zile.
Succes si sper sa va placa.
În ultimii ani orezul „Rizzo Scotti” e singurul pe care îl folosesc. Asta după ce am încercat mai toate mărcile de orez de pe piaţă şi am ajuns la concluzia că îmi convine cel mai mult raportul preţ/calitate oferit de acest produs.
Calităţile orezului „Rizzo Scotti” pe care le apreciez cel mai mult sunt următoarele:
E curat, nu trebuie să-l aleg, e suficient să-l spăl de două ori în apă rece pentru a îndepărta urmele de amidon de pe suprafaţa boabelor, urme de amidon care formează la fiert spumă.
Fierbe repede, în timpul precizat pe ambalaj, boabele rămân întregi, fără să se sfărâme sau să se lipească între ele.
După ce te obişnuieşti cu el, este uşor să apreciezi cantitatea de apă necesară (eu folosesc trei măsuri de apă la o masură de orez) şi timpul de fierbere în funcţie de modul în care vrei să-l prepari (al dente sau bine fiert).
Gustul este neutru, plăcut, permiţându-mi nenumărate combinaţii.
Ambalajul se deschide uşor şi se poate resigila ceea ce oferă condiţii foarte bune de păstrare a orezului o perioadă lungă de timp după începerea pachetului.
Se găseşte în mai multe sortimente: bob lung, bob rotund, bob mare, bob colosal, eu personal preferându-le pe cele cu bob rotund şi bob mare, fiindcă fierb mai repede.
Produsul este relativ uşor de procurat, în Bucureşti găsindu-se practic în toate supermarket-urile. Preţul este destul de mare, între 6.5 şi 7,5 lei pentru un pachet de un kilogram. Consider că acesta este principalul dezavantaj al produsului, dar ţinând cont că nici sortimentele de mai proastă calitate nu sunt foarte ieftine, eu cred că îşi merită banii.
O să închei această recomandare cu o reţetă de orez foarte simplă şi cu mare succes:
Orez cu şofran
Pun la fiert într-o cratiţă trei căni de apă rece cu o linguriţă de sare şi 10-12 boabe de piper. Într-un castron, pun o cană (aceeaşi măsură) de orez „Rizzo Scotti”, preferabil cu bob mare, şi o spăl în două-trei ape. Când fierbe apa, adaug orezul şi 4-5 firişoare de şofran. Amestec de 3-4 ori în primele 5 minute ca să nu se lipească. Apoi îl las să fiarbă la foc domol până apa scade şi orezul începe să fiarbă bolborosind. Opresc focul, pun un capac şi las orezul 10-15 minute să se umfle. Îl servesc fierbinte, cu piept de pui, fructe de mare sau carne de vită la cuptor.
