Întotdeauna când un loc mă surpinde plăcut, îmi doresc să-l recomand şi altora, să se bucure de el şi apoi sunt curioasă care este reacţia lor, cum se vede prin ochii lor ceea ce m-a impresionat pe mine.

Am ajuns la Sighişoara într-o seară de iarnă cu ninsoare ca în poveşti. Îmi doream să văd cetatea, dar departe de aglomeraţia Festivalului Medieval. Din punctul meu de vedere, locurile astea trebuie savurate în tihnă, studiate cu atenţie, fără zgomot şi agitaţie. Nu i-am înţeles niciodată pe tinerii care merg an de an la Sighişoara să se îmbete printre bastioane bătrâne ca istoria şi să fumeze porcării aşa-zis etno-botanice care să-i poarte în altă lume, una asemănătoare, în minţile lor, cu Woodstock. Noi am fost la Sighişoara într-o vreme în care nici un turist nu-i călca străzile şi treptele tocite de breslaşi, domni surghiuniţi şi turişti plimbăreţi. Am fost practic singuri, atât la Biserica din Deal cât şi în Turnul cu Ceas, liberi să ne răsfăţăm ca şi cum toate acestea ar fi fost rezervate pentru noi.

De la gară, am căutat un loc de cazare nu foarte scump, dar plăcut şi curat. Am găsit o pensiune numită Raluca Ioana, foarte aproape de gară, pe drumul spre cetate. Am fost singurii ei clienţi în acea noapte, iar pensiunea e aşezată pe o străduţă puţin circulată, aşa că liniştea a fost asigurată. În plus, camera şi baia erau curate, a fost cald în cameră şi am avut la dispoziţie o sală de masă (cu aragaz, cuptor cu micounde, filtru de cafea şi veselă) unde ne-am preparat atât cina cât şi micul dejun din dimineaţa următoare. Ne-a costat 100 de lei camera dublă cu pat matrimonial. Am înţeles că pensiunea este amenajată într-o casă cu valoare istorică, construită în 1711. Pot spune că arăta foarte modernă, perfect renovată, doar într-o culoare absolut supărătoare.

Am vizitat încă din acea seară cetatea. Ningea superb şi era linişte şi curăţenie de parcă eram în altă lume. Am mers de-a lungul zidurilor şi am identificat toate bastioanele. E recomandarea mea de plimbare romantică cu partenerul.

A doua zi am mers la Biserica din Deal. Se urcă pe nişte scări de lemn acoperite, construite la 1642, în stare foarte bună. Ne-a fost îndrumător un căţel prietenos despre care nişte localnici ne-au spus că este un ghid neoficial al cetăţii şi pe care noi l-am botezat Ibrahim. Sus, la capătul scărilor, ne aşteptau un liceu frumos şi impunător şi o biserică evenghelică (sau reformată sau calvină) construită pe locul unei vechi capele romane. Este singura biserică evanghelică din România care are o criptă sub altar, criptă în care sunt înmormântate personalităţi ale oraşului din Evul Mediu. În biserică se poate vedea o orgă monumentală, mai multe altare aduse spre protejare din bisericele săseşti abandonate din zonă, precum şi numeroase pietre de mormânt, inscripţionate mai ales în latină. Ghida ne-a dat câteva explicaţii foarte interesante şi apoi a participat împreună cu noi la descifrarea inscripţiilor (soţul meu este un bun cunoscător al limbii latine şi ne-a tradus câteva texte de o frumuseţe tulburătoare). Mi-a plăcut interesul pe care această doamnă îl avea pentru piesele aflate în biserică, faptul că nu era plictisită şi placidă, ci preţuia şi iubea acea biserică minunată. În spatele bisericii se găseşte un cimitir, in mod sigur cu numeroase monumente rare şi vechi, dar am urmat sfatul solemn de la poartă: “oricine ai fi, nu uita că aici e un cimitir”. Mi s-a părut o invitaţie extraordinară la decenţă şi respect, practic de neîncălcat tocmai prin simplitatea ei ameţitoare. De aici, puteţi admira în voie Sighişoara şi o parte a Văii Târnavei. Am simţit că îi invidiez pe elevii care urcă în fiecare zi la liceul de lângă biserică şi se bucură de aceste locuri din care eu personal n-aş mai fi plecat.

L-am urmat totuşi pe nelipsitul Ibrahim până la Turnul cu Ceas, clădire medievală în care se găseşte Muzeul de Istorie din Sighişoara. Muzeul deţine câteva piese valoroase din perioada dacică (în zona Sighişoara există o veche cetate dacică numită Sandava), dar cele mai multe şi mai frumoase obiecte aparţin breslelor sighişorene din secolele XIV-XVIII. Pentru cei interesaţi de această perioadă, Muzeul este de neocolit.

De sus, din Turn, de deasupra ceasului şi a figurinelor care indică zilele săptămânii vă  puteţi bucura de altă frumoasă privelişte a Sighişoarei, pentru noi o privelişte de rămas-bun, fiindcă aventura noastră iernatică a continuat la Mediaş.