Revin cu impresiile din concediu, de data aceasta cu un “Nu recomand” si anume: cabana Tudor Petrimanu: www.petrimanu.ro, situata pe malul lacului Petrimanu, din muntii Latoritei.Ne facusem rezervare la aceasta cabana, pentru o noapte, luandu-ne dupa fotografiile de pe site care descriau o cabana rustica, simpla si cocheta si ne-au incantat la prima vedere.
Cand am ajuns acolo, surpriza: camera ce ne-a fost oferita (de catre un cabanier destul de plictisit, chiar deranjat – era la “sprituri” cu alti turisti sau prieteni) era in corpul din stanga (un fel de alcatuire de camere si cotloane facuta la suparare, parca) si nu avea legatura cu ce apare pe site (sau pozele sunt foarte priceput facute): o camera mica (ma rog, asta nu ar fi fost o problema), cu un grup sanitar improvizat (cu niste urme de faianta pe doi dintre pereti – alcatuite din cateva placi intregi si cateva cioburi pe margine – probabil pentru efectul artistic si cu un gratar de lemn pe jos, in loc de cada de dus), niste asternuturi de o culoare cel putin dubioasa (in speranta ca erau spalate), ce sa mai zic, o “cazatura”, pentru care ni se cerea 100 lei pe noapte (doar cazarea!), cabanierul facand si glume: “Asta este o camera frumoasa, ce nu va place la ea? Va ofer o camera de 200 de lei, la jumatate de pret, ce mai vreti, la pretul asta?”). Probabil ca 200 de lei a investit cabanierul in camera respectiva si dorea sa si-i recupereze in doua nopti.
Astfel incat nu pot decat sa nu recomand aceasta cabana care are un site relativ bine facut, insa acesta este singurul lucur bun. Ce am gasit la fata locului a fost sub orice critica. Ca urmare, am renuntat la rezervare si ne-am vazut de drum, tristi ca exista astfel de oameni si servicii in zonele acelea de o frumusete rara.
Mentionez, pentru carcotasi si pentru cei care comenteaza doar ca sa-si vada scrisul pe ecran, ca nu am nici o legatura cu respectiva unitate de cazare sau cu oricare alta, concurenta sau nu si ca acest comentariu reprezinta parerea mea (si a prietenilor mei, cu care am fost in vacanta in cauza).
Pentru mine, şi nu numai, istoria e un subiect deprimant. Motivele ar fi multiple, printre ele aflîndu-se şi faptul că s-a întîmplat să mă nasc într-o ţară victimă a istoriei, dar şi a propriului popor şi a caracterului lui oscilant (de multe ori e vorba fix de lipsa acestuia în totalitate, din păcate). Realitatea bine cunoscută e că istoria e scrisă întotdeauna de către învingători, iar noi nu am fost prea des în tabara victorioasă – cel putin în ultima vreme, iar acesta e un motiv în plus în favoarea vizitării unui muzeu dedicat istoriei meleagurilor şi oamenilor din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Evident ca această vizită s-a soldat cu surprize de ambele genuri, după cum vom vedea puţin mai tîrziu…
