“Nu cunosc nici o femeie care sa nu-si doreasca sa scape de vreo trei kilograme.” Este prima propozitie din aceasta carte. Traim intr-o lume in care forma capata maxima importanta in detrimentul fondului, iar oamenii (si mai ales femeile) sunt din ce in ce mai obsedati de a slabi. Asta si pentru ca sunt din ce in ce mai invinovatiti daca sunt grasi. In mod paradoxal, cu cat obsesia pentru diete, exercitii sau capsule minune pentru slabit cuprinde mai mult femeile din lumea intreaga, cu atat acestea se ingrasa mai mult. O fata pe care-o cunosc se smiorcaia in fata oglinzii: Vai, am burta-n fata si fundu-n spate!! la care sora ei ii tranteste raspunsul: Da’ cum vrei sa le ai, draga, invers?!?. Cate dintre voi v-ati uitat in oglinda spunandu-va: Vai, am 72,3 kg !!! sau: Vai, IMC-ul mi-a trecut de 25!!! ?. As paria insa ca fiecare dintre voi, uitandu-se in oglinda, si-a spus macar o data: Vai, am aripioare/am burta mare/am colacei/am bratele groase/gleznele cat butucul/. Asa-i ca fiecare v-ati dori sa slabiti mai ales intr-un anume loc? Asa-i ca de fapt totul e nu cate kilograme ai, ci cum arati?

Am inceput sa ma gandesc mai serios la ideea asta atunci cand, spunand cuiva ca am 87 kg, mi s-a raspuns: Fugi de-aici! N-arati nici pe departe atat de grea!. E adevarat ca eram imbracata in costumul care-mi statea cel mai bine. Eram convinsa ca n-as avea vointa sa mai tin o dieta si totusi am cautat in sectiunea “Diete” de pe Okian.ro un titlu care sa ma inspire. Si l-am gasit: 101 Things to do before you diet, o carte despre cum sa arati bine fara sa tii neaparat diete.

Mimi Spencer, de care, ca si mine, probabil ca multe dintre voi n-au auzit, este o jurnalista de moda si lifestyle, ce scrie pentru diverse reviste si ziare din Anglia. Dupa cum recunoaste, nu se incadreaza in dimensiunile de vis ale unui supermodel si nu-i sunt straine zilele in care parul ii sta anapoda sau nu se poate stapani sa inghita o gogoasa cu glazura gandindu-se la cum aceasta i se va depune pe solduri. In 101 Things to do before you diet ea promite sa-ti dezvaluie modalitati prin care sa arati bine si sa te simti bine cu tine insati, fara sa fie nevoie sa cantaresti mancarea sau sa numeri calorii.

La prima vedere, coperta cartonata pe care troneaza o briosa stransa in corset, garnisita cu un pantof siclam si un sirag de perle m-a facut sa ma gandesc: “Mama, iar o carte scrisa cu caractere 16, la doua randuri, in care in 100 de pagini gasesti 3 chestii utile!” Nici pomeneala! Randuri indesate, caractere mici si o gramada de informatii folositoare, de referiri la tot felul de studii si publicatii. Cartea are index, bibliografie si o lista de site-uri utile. Stilul in care este scrisa este absolut delicios, sunt pagini in care simti ca autoarea iese dintre randuri, fie facandu-ti cu ochiul, fie facandu-ti cu degetul! Este imposibil sa nu afli vreo pagina in care sa te regasesti, sa-ti regasesti temerile sau greselile. Multe din cele scrise de Mimi Spencer ti se vor parea LMC (La Mintea Cocosului) multe iti vor parea de maximul bun simt. Sunt unele pe care le stiti deja: nu mai manca toate acele chestii nesanatoase, misca-te mai mult! Sunt insa destule pe care eu una nu le stiam si pe care le-am gasit de un real folos.

Asadar, doamne si domnisoare, scoateti-va engleza de la naftalina (nu strambati din nas, daca eu, care n-am facut o ora de engleza in scoala, am reusit s-o citesc, voi sigur veti reusi!) si luati de cititi despre cum sa va imbracati ca sa ascundeti partile ce nu va plac, ce postura sa luati ca sa “dati bine” in poze, cum sa mergeti ca sa aratati mai slabe, cum sa cumparati lenjerie care sa va avantajeze sau blugi perfecti, cum sa scapati de obiceiuri care va ingrasa, cum sa fiti fericite cu voi insiva, caci asta va va tine intr-o forma mult mai buna decat infometarea. Cartea aceasta nu va promite ca veti avea 8 kg mai putin in 7 zile ci ca veti arata si va veti simti ca si cum ati avea cu X kg mai putin. Inlocuiti voi X cu cat doriti. Cititi-o cu pix-ul in mana, pentru ca are inclusiv pagini pentru luat notite.

Dintre toate cartile practice care, de cele mai multe ori, umplu rafturile librariilor degeaba, aceasta carte se remarca ca una cu adevarat utila. Daca va doriti o lectura usoara, placuta, dar care sa va si ajute in viata de zi cu zi, parcurgeti ghidul scris de Aurelia Marinescu.

In cele 328 de pagini aflam tot ce avem nevoie pentru ca sa invatam sa ne comportam ireprosabil in viata de zi cu zi. Cu siguranta veti remarca schimbari pozitive in relatiile cu partenerul, copilul, rudele sau cunoscutii, daca veti citi si veti respecta cateva din sfaturile prezentate in carte.

Autoarea prezinta la inceputul cartii argumente in favoarea bunelor maniere, precum si o mica introducere, compusa din istoric si obiceiurile bune si proaste, regasite in anumite tari.

Buna crestere nu este si nu va deveni niciodata inutila, pentru ca ea il face pe om sa se respecte in primul rand pe sine.

Argument in favoarea bunelor maniere, Aurelia Marinescu

In continuare aflam cum trebuie sa arate un om manierat, ni se ofera recomandari in privinta curateniei si intretinerii corpului, aflam care este tinuta corecta pe strada si in casa si cum este bine sa ne imbracam. Nu lipsesc informatii privind salutul, prezentarea, formulele de adresare, arta conversatiei si comportamentul in societate. Daca avem dubii privind daruirea de cadouri, autoarea ne prezinta arta de a darui si de a primi, reguli si sfaturi privind daruirea de flori si ocaziile la care se ofera cadouri. Doamna Marinescu ne sfatuieste si in legatura cu comportamentul in viata profesionala sau cu cel din familie; interesante mi s-au parut regulile de comportament pentru evenimentele din familie, precum nasterea, casatoria, boala sau moartea.

Eu am cumparat aceasta carte in urma cu vreo doi ani, parca din Kaufland (unde se gaseste si in prezent). O gasiti de cumparat online, la pretul de 35 lei. Chiar as mai cumpara cateva exemplare si le-as darui unor cunoscuti, ar avea nevoie de o asemenea lectura.

Am avut ocazia sa citestesc pe nerasuflate cartea “Zero limite” de Joe Vitale. Autorul imi parea cunoscut si am aflat ulterior din paginile acesteia ca a fost unul dintre invitatii documentarului “The Secret”  (legea atractiei).

Inca de la inceput ti se creaza un sentiment de bine si te simti confortabil rasfoind fiecare fila si urmarind un fir logic alaturi de autorul care cauta cot la cot cu tine raspunsurile la intrebarile fundamentale ale vietii.

Pe parcursul celor 240 de pagini afli, prin puterea exemplului unui om care nu avea nici macar adapost, cum a trecut de o perioada foarte intunecata a vietii sale la una in care a devenit…. pur si simplu bogat. Dar nu asta este ideea principala, nu se pune accentul pe ‘cum sa te imbogatest rapid’ si nici nu este unul dintre acele ghiduri in 5 pasi ca sa devii milionar peste noapte.

Secretul, prezentat in carte, consta intr-un sistem hawaian stravechi numit Ho`oponopono. Metoda este adaptata zilelor noastre si consta in eliminarea blocajelor mentale pentru atingerea succesului si pacii interioare prin eliberarea mintii de gandurile negative sau restrictive.

Cartea spulbera incet-incet toate paradigmele si toate conceptiile pe care le-ai luat “de bune” atata timp si te ajuta sa te transformi pe tine in primul rand daca vrei orice fel de schimbare in viata ta.

Pe principiul “Fii tu schimbarea pe care o vrei in lume” propun lectura acestei carti calme, relaxante si inovatoare!

Cu totii ne pierdem in cuvinte, in notiuni si in elemente nesemnificative.

Cartea “Arta Conversatiei Civilizate”, scrisa de Margaret Shepherd in colaborare cu Sharon Hogan propune un ghid de exprimare elganta si ne invata faptul ca un dialog nu poate fi purtat la intamplare, fara nicio logica (asa cum se intampla de cele mai multe ori). Tot timpul trebuie sa fim pregatiti sa purtam o conversatie “eleganta” in orice situatie ne-am afla.

In carte veti gasi elemente de baza ale conversatiei, gafele frecvente intr-o discutie si diverse tipuri de conversatii.

Stiti care sunt cele 10 reguli ale conversatiei? Ei bine, vi le spun eu acum, insa in carte le puteti aprofunda:

1. Spuneti adevarul.
2. Nu bateti campii.
3. Nu va intrerupeti interlocutorul.
4. Puneti intrebari si ascultati cu atentie raspunsurile.
5. Nu va folositi de oameni.
6. Nu insistati pe aspectul fizic.
7. Nu abordati subiecte-tabu.
8. Exprimati-va dezacordul intr-o maniera civilizata.
9. Nu deveniti plictisitori.
10. Nu barfiti.

Nu-i asa ca regulile astea sunt chiar bune de stiut pentru multi dintre cei cu care purtati o conversatie?

In cele 10 reguli gasesc cu usurinta diversi prieteni care fac ceea ce nu ar trebui, si poate, uneori si eu mai greseam, insa citind cartea am invatat multe si acum stiu cum sa port o conversatie eleganta cu oricine.

Recomand tuturor sa citeasaca Arta Conversatiei Civilizate.

Printre ultimile carti de care am facut rost se numara “Marele atlas ilustrat al corpului uman” conceput de Beverly McMillan, un atlas pe care mi l-am dorit pentru a-mi satisface curiozitatea in ceea ce priveste detaliile anatomiei corpului uman. Am optat pentru acest atlas dupa ce-am citit descrierea de pe BuyBooks.ro: “Această bogăţie de informaţii este reliefată de cele peste 700 de fotografii şi ilustraţii minunate ale sistemelor corpului şi elementelor acestora.”. Cred ca am reusit sa aleg atlasul cu cele mai multe imagini :))

Am ramas surprinsa inca din momentul in care l-am primit, pentru ca este foarte mare, greu si cu o coperta impresionanta ce prezinta capul unui om incepand cu stratul de muschi de sub piele. Cand am deschis-o prima oara am exclamat “wooow!” pentru ca am nimerit paginile 126-127 unde apare imaginea inimii umane tridimensionala, atat de detaliata si intr-un contrast indraznet cu fundalul negru.

Din numai doua pagini pot afla detaliile generale ale inimii, despre valve, muschiul inimii, exterior si inceputul pomparii, dar mai ales pot sa vad exact unde se afla elementele componente cum ar fi valva pulmonara, artera coronara dreapta, atriul drept si stang, nodul atrioventricular, celula Purkinje, muschii papilar, ventricului stang, vena cardiaca mare, vena pulmonara, trunchiul pulmonar, atera pulmonara stanga si asa mai departe.
Nu stiu cum se face ca de fiecare data cand deschis acest atlas nimeresc numai paginile 126-127 :))

Haideti sa va spun cate ceva si despre cuprinsul atlasului. In el puteti citi si vizualiza informatii, respectiv imagini 3D, despre sistemul tegumentar, sistemul osos, sistemul muscular, sistemul nervos, sistemul endocrin, sistemul circulator, sistemul respirator, sistemul imunitar si limfatic, sistemul digestiv, sistemul excretor, sistemul senzitiv si sistemele reproducatoare. In fiecare capitol aflati informatii despre multe altele, cum ar fi ADN, boli infectioase, scheletul uman, puterea creierului, memoria, hormonii si foamea, diabetul, afectiuni ale sangelui, controlul respiratiei, transplantul de organe, obezitatea la nivel mondial, iluziile optice, echilibrul, boli cu transmitere sexuala, sfarsitul vietii si viitorul medicinei.

Deci, dupa cum vedeti, nu este un simplu atlas scolar. Alt motiv pentru care l-am dorit a fost ca il consider o carte care nu trebuie sa lipseasca din nicio biblioteca tocmai pentru ca nu se stie cand devii curios in legatura cu o parte a anatomiei umane si nu stii unde sa cauti raspunsurile. In afara de asta, cred eu ca “Marele atlas ilustrat al corpului uman” este o carte grozava pentru copiii curiosi, va spun din proprie experienta, oferindu-le posibilitatea tuturor parintilor sa le ofere copiilor raspunsuri simple explicate in mare parte de ilustratiile 3D.

Când însă nu ştim ce să alegem din multitudinea de variante pe care o avem la dispoziţie, apelăm la recomandările prietenilor. Iată ce ne-au spus ei:

Andrei Lucian Mark Haddon-O Intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii..toata carte degaja un sentiment de optimism si o oarecare incredere in fortele proprii, care se transmite foarte perfect celui ce o citeste. Bine, mie, in principiu! :)

Adrian Panghe Vraciul. Profesorul Wilczur de Tadeusz Dolega-Mostowicz, mi-a placut poate cel mai mult din toate ‘povestile’ pe care le-am citit.

Monica Butuc Basme culese de Italo Calvino. E o carte de povesti italiene extraordinare si cu talc. Am recitit-o de multe ori si o ador. Nu cred ca se gaseste pe piata.

Dana Max Imi plac mult cartile de Agatha Christie pe care le recitesc cu placere.

Irina Fratita John Fowles – Magicianul; Eu gasesc o asemanare “nebuna” intre Magicianul si Shutter Island. :) Parca as reciti-o doar ca sa fiu surprinsa din nou. – Adina Lungu ‎”Magicianul” de John Fowels este minunata, am citit-o cu sufletul la gura.

Gaby Tramell ‎“Invitatie la vals” – extraordinar!

Andrei Lucian P.s. Te iubesc. O face parte din chick lit., dar pt un romanticos ca mine, e absolut de incredibila. Este relaxanta, emotionanta, si amuzanta, toate in acelasi timp. Foarte putine carti te fac sa simti asa ceva..

Cristina Iordan Steaua Robilor – Henriette Yvonne Stah – o carte minunata, captivanta si care te face sa te pierzi intre paginile ei.

Simona-Elena Stanescu Sense and sensibility – jane austin.

Smara Voicu Ryu Murakami-Ecstasy/ Chuck Palahniuk- Sufocare

Angela Ardeleanu Aldous Huxley – Minunata lume noua (Brave New World), Alain de Botton – Eseuri de indragostit (Essay in Love)

Geanina Diaconescu ‎”Eleganta ariciului”- Muriel Barbery si “Cat te mai iubesc – Luis Leante, preferatele mele!

Miluţa Frăţilă ‎,,Viata pe un peron” – Octavian Paler , ,,Maitreyi” – M.Eliade si replica la Maitreyi – ,,It does not die” – scrisa de Maitreyi Devi

Tatiana Cimpoae CECELIA AHERN – Multumesc pentru amintiri :)

Iulia Manda Papillon – Henri Charrie

Andrei Scridon ‎“Ca apa pentru ciocolata” de Laura Esquivel, “Panza de paianjen” de Cella Serghi si “Bonjour, tristete” de Françoise Sagan.

Oana Stefana ‎“La rascruce de vanturi” – Emily Bronte

Roxana Scrisu ‎”La rasarit de Eden” – John Steinbeck

Andreea Negulici Padurea Norvegiana – Murakami

Cristiana Andrei Eu as spune Harry Potter – J.K Rowling :) Si da, poate duce la nopti nedormite, nu se lasa usor din mana :)
Si pentru ca tot a recomandat Simona Jane Austen, mai pun o carte la recomandarea ei si spun ca si “Mandrie si prejudecata” merita citita :)

laurentiubuica Dumas, Contele de Monte Cristo

ciops Joel on Software, Joel Spolsky

etherfast Codul lui DaVinci :)

MDY_madalina azi mi-am adus aminte de Mataniile de Florance Barcly

Nu ştiu ce spuneţi voi, eu însă fug să-mi cumpăr câteva cărţi, m-aţi făcut curioasă!

Până data viitoare, spor la citit! :)

1. M-am intalnit la o cafea cu o prietena buna din liceu, dupa multi ani de la terminarea lui. Ea terminase Dreptul si lucra de cativa ani ca agent vanzari servicii de Internet. Spre deosebire de liceu, cand era o fata saraca, modesta, usor melancolica si profunda in gandire care a izbucnit in plans cand a realizat ca nu are bani sa se mediteze ca sa intre la Drept, fiind cel mai mare vis al ei, G mi-a dat un raspuns surprinzator cand am intrebat-o de ce nu practica meseria pentru care si-a dorit atat de mult sa se specializeze. A spus ca a facut dreptul ca sa fie respectata in societate, sa se poata integra in anumite grupuri de nivel inalt si ca de fapt n-a interesat-o niciodata sa practice aceasta meserie. Am sa adaug schimbarea drastica de vestimentatie care devenise extrem de sobra si dintr-o fata de 25 de ani o transforma intr-una de 65, precum si noul ton cu care raspundea la telefon sau vorbea in public, ce o faceau sa para o persoana foarte distinsa, superioara, importanta si… asa mai departe.

2. Alt exemplu e unul cunoscut de toti – influenta sectelor religioase asupra oamenilor din toate categoriile sociale, avand diferite nivele de educatie. Ma gandeam cum e posibil ca, dupa anuntul fals raspandit de Martorii lui Iehova pana in anul 2000, referitor la sfarsitul lumii si singura solutie salvatoare constand in arca lor, oamenii au continuat s-o sustina si dupa ce-au realizat ca a fost o alarma falsa, dar si dupa ce au auzit ca in anul 1000 s-au sinucis multi sau si-au dat averile fiind siguri ca va veni acest sfarsit al lumii, mult-asteptat, se pare, de toti.

3. Eram o data intr-un bar in complexul cu Carrefour si la o masa alaturata vorbeau doua fete tinere. Erau imbracate frumos si conversau ca niste domnisoare educate. Toate mesele erau ocupate. La un moment dat se apropie de scaunul din partea opusa a mesei lor un domn obisnuit care intreaba politicos daca este liber. Fetele se uita stramb si mirat la el si ii raspund “Scaunul da, dar masa nu” si incep sa rada, la care omul se retrage usor schimbat la fata si se apropie de masa noastra unde reuseste sa ia un loc si sa-si savureze linistit bautura.

4. Mi-aduc acum aminte si de o intamplare petrecuta acum vreo doua veri cand ma duceam spre piata si am vazut niste oameni adunati la sosea, inconjurand un om cazut pe strada pe care-l ocoleau autobuzele. Ma-m apropiat si am incercat sa aflu discret ce s-a intamplat cu omul. O femeie cu glasul mai puternic mi-a spus ca l-au gasit cazut acolo si ca nu stiu ce are. Discutau intre ei iar eu am intrebat daca a chemat cineva salvarea. Oamenii au raspuns mirati ca nu. M-am apropiat de omul cazut si am vazut ca era un barbat la vreo 60 de ani, slab, imbracat intr-o camasa alba si pantaloni crem, ambele curate. Dupa vreo 5 minute in care trageam cu urechea la ce ziceau oamenii mi-am dat seama ca n-au de gand sa cheme nicio salvare. Am intrebat din nou pe un baiat de acolo daca poate sa cheme salvarea cu telefonul mobil, dar imediat a spus ca nu se baga si a plecat. Atunci am scos telefonul si am sunat la salvare/ambulanta, moment in care oamenii s-au impacientat si au inceput sa ridice tonul la mine spunand “Aoleu, cheama salvarea! Ne bagi pe toti la c—- acuma!” O parte dintre ei au disparut, iar doamna cu gura mare a inceput sa se ia de mine ca de ce chem salvarea ca ala e un betiv, ca-l stie ea din cartier, ca mereu lesina de la bautura, etc. Personal n-am simtit niciun miros cand m-am aplecat spre capul lui, doar ca nu misca, asa ca am dus la capat ce incepusem.

Ma gandesc la atitudini ale aceluiasi om, care se bat cap in cap. Una spun ca vor sa faca, alta gandesc in sinea lor si un al treilea lucru ajung intr-un final sa duca la capat.
La un moment dat mi-am dat seama ca ceva se intampla atunci cand omul se afla intr-un grup, fie el o gasca de prieteni, colectivul clasei, comunitatea unei zone, o grupare religioasa sau populatia unei intregi tari. Am ajuns la concluzia ca omul are un fel de a fi cand este singur si devine altcineva atunci cand se afla intr-un grup de oameni. Apoi am realizat ce inseamna de fapt “sindromul de turma” si la ce poate sa duca, dar si ca fiecare grup, mai mic sau mai mare, trebuie sa aiba niste oameni care dau tonul evenimentelor, acestia putand fi numiti si lideri. M-am intrebat apoi daca toti acesti lideri cunosc oare arta manipularii maselor, ori a fost o intamplare sa ajunga la acel rang.

Pentru ca nu aveam cu cine discuta despre acest subiect am cautat pe Internet carti. Auzisem demult de o carte numita “Manipularea maselor” dar cautand-o am dat de “The Crowd” a lui Gustave le Bon, tradusa sub numele “Psihologia multimilor”, care mi-a oferit raspunsul la toate aceste intrebari:

“Oamenii cei mai diferiti ca nivel de inteligenta au adesea porniri instinctuale, pasiuni si simtaminte identice. In tot ce se intemeiaza pe trairi afective – religie, politica, morala, simpatii, antipatii, etc. -, oamenii superiori nu depasesc decat cu rare exceptii nivelul oamenilor de rand. La nivel intelectual, intre un celebru matematician si cizmarul lui poate exista un hau imens, dar din punct de vedere al caracterului si al credintelor diferenta poate sa fie nula.
Or, tocmai trasaturile generale de caracter, guvernate de inconstient, existente poate aproape la acelasi nivel la majoritatea indivizilor normali ai unui popor, sunt cele care, la nivelul maselor, se manifesta simultan. In spiritul colectiv, aptitudinile intelectuale ale oamenilor, si prin urmare individualitatea lor, dispar. Eterogenul se cufunda in omogen si calitatile ce tin de inconstient domina.
Aceasta manifestare a trasaturilor comune explica de ce masele nu ar putea savarsi acte presupunand inteligenta sporita. Hotararile de interes general luate de o adunare de persoane distinse, dar cu specialitati diferite, nu sunt mult superioare deciziilor pe care le-ar adopta o gloata de imbecili. Si una si cealalta dintre multimi poate doar sa produca efectele trasaturilor mediocre pe care le poseda toata lumea. Masele acumuleaza nu inteligenta, ci mediocritatea.”

Cartea “Psihologia multimilor” scrisa de Gustave le Bon este conceputa in jurul acestei idei, iar autorul explica foarte clar si in cuvinte simple din ce sunt constituite si cum functioneaza multimile.
Este o carte fascinanta, scrisa pe intelesul tuturor si subtirica, astfel ca nu ocupa mult timp cititul ei.
Daca ati citit-o si v-a placut la nebunie, cum mi-a placut mie, sigur o sa va placa si Influence – The Psychology of Persuation de Robert B. Cialdini, o alta carte de exceptie.

As vrea sa citesc mai mult, dar din pacate, una din cele mai mari problemele ale mele se rezuma la timp. Foarte multe de facut, prea putin timp in care sa le fac. Si totusi, sa trecem la citit.

In general ma rezum la trei genuri de carti : carti de specialitate (nu va spun de care), carti cu si despre istorie si restul (o numesc asa datorita numeroaselor categorii pe care le cuprinde). In categoria “restul” includ si urmatoarea carte : Simbolul pierdut de Dan Brown.
Dupa ce am citit “Codul lui DaVinci” si una din preferatele mele “Ingeri si Demoni” de abia asteptam sa citesc o continuarea a aventurilor eroului din aceste carti, Robert Langdon. Si asteptarea nu a durat mult pentru ca aceasta (aventura) a fost inclusa intr-o noua carte : “Simbolul pierdut”

Cartea il prezinta pe Robert Langdon fata in fata cu un nou dusman, si mai terifiant de aceasta data. In deschiderea romanului profesorul Langdon este chemat de bunul sau prieten si mentor Peter Solomon in Washington, pentru a sustine o prelegere in cladirea Capitoliului. (sau cel putin asa credea)

La cateva minute de la sosirea lui insa seara ia o turnura neaspteptata, atunci cand Robert descopera mana sectionata a lui Peter intr-una din salile Capitoliului. De aici inainte Langdon se afla intr-o cursa contracronometru plina de simboluri masonice, mistere, incaperi secrete, coduri si alte elemente mistice cu scopul de a-l scapa pe Peter din mainile rapitorului sau care isi doreste un singur lucru : Misterele antice / piramida masonica.

Nu va spun mai multe pentru ca as strica farmecul cartii. Daca profesorul Langdon va reusi sa descopere locatia piramidei masonice, sa o descifreze si sa il salveze pe mentorul sau la timp ramane sa aflati singuri.

Cu toate acestea, ma gandesc ca pe coperta unei carti precum cea despre care va povestesc eu acum, ar trebui sa existe un avertisment scris mare care sa spuna: “Atentie, aceasta carte iti poate schimba viata!”.

Nu are rost sa incep a face un rezumat al cartii, caci ceea ce farmeca cititorul sunt cuvintele imbinate cu maiestrie, in fraze rupte parca dintr-un cantec ce indeamna la visare. Satul Macondo, personaj de temelie al romanului alaturi de membrii familiei Buendia, pare desprins de lumea cunoscuta noua, la fel ca si locuitorii sai.

Generatiile care se succed de-a lungul unui veac presarat cu razboaie si momente de prosperitate,  urmeaza toate acelasi destin, un destin in fata caruia vointa omului pare a fi lipsita de putere.

Cum un cantec indragit spune  ca “Unde dragoste nu e, nimic nu e”, nici chiar acest “paradis al singuratatii impartasite” nu este lipsit de sentimentul primordial al iubirii, care este de fapt elementul central din toate romanele lui Marquez.

Cred ca mai mult decat in cazul altor carti, e un roman pe care fiecare trebuie sa il descopere singur, in felul si in ritmul sau. Cunosc cateva persoane care au inceput sa il citeasca si nu au reusit sa il termine, insa nu cunosc pe nimeni care sa il fi citit pana la capat, fara a se fi indragostit iremediabil de continutul sau.

Nu pot sa va spun mai multe, caci dincolo de fapte, important e ceea ce sta scris printre randuri, in intelesuri pe care fiecare trebuie sa le descrifreze la momentul potrivit, aidoma personajului din carte, aflat in cautarea unui adevar ce a iesit la iveala abia dupa “Un veac de singuratate”.

Sunt o cititoare înrăită şi, ori de câte ori aud despre un scriitor pe care nu l-am citit, sufăr fizic până intru în posesia unei cărţi de-ale sale. Bibliotecarele de la Craiova mă  ştiau pe vremuri şi îmi mai păstrau câte o nouă intrare, doar din plăcerea de-mi vedea ochii flămânzi şi măinile cotropitoare în clipa în care mi-o ofereau.

Salman Rushdie nu a făcut excepţie. Am citit mai întâi Furie, care m-a dezamăgit ca subiect şi m-a încântat ca stil. Poate vouă vă va plăcea şi nu pot zice că n-aş înţelege de ce. Pot spune doar că nu-mi plac revanşele, refulările şi consider această carte ca parte din războiul personal al scriitorului cu America.

Multă vreme Rushdie nu mi-a mai suscitat interesul. Poate şi fiindcă m-am simţit oarecum trădată de perfecţiunea romanului pe care l-am citit detestând subiectul. Mai târziu, ceva mai înţeleaptă, am citit pe nerăsuflate Pământul de sub tălpile ei şi imediat după aceea Copiii din miez de noapte şi Ruşinea.

Mi-au plăcut toate trei foarte mult şi am uitat nemulţumirea primei lecturi. Simţeam oricum că am o datorie neîncheiată, fiindcă nu citisem Versetele Satanice, cartea care omoară şi care condamnă. Pentru cei care nu ştiu, după apariţie, cartea a fost interzisă în mai multe ţări musulmane şi nu numai (vezi Africa de Sud). În Anglia au avut loc demonstraţii violente ale populaţiei de religie musulmană, în cursul cărora au murit 5 oameni. Traducătorul japonez al cărţii a fost înjunghiat mortal, iar cel italian a avut noroc să scape cu viaţă după ce a fost, de asemenea, înjunghiat.

Cel mai cunoscut eveniment legat de această carte este faptul că autorul ei a fost condamnat la moarte de către Ayatollahul Khomeini, fiind nevoit să se ascundă şi să trăiască temându-se că vreun musulman îi va lua zilele. Când a apărut în România, atât muftiul comunităţii musulmane cât şi patriarhul ortodox au condamnat cartea, recomandându-le credincioşilor să nu o cumpere şi să nu o citească. Eu sunt o persoană credincioasă, dar mă tem că pătrunderea prea adâncă a religiei în literatură duce la acţiuni absurde, de genul arderii cărţilor în piaţa

publică. Aşadar am citit cartea şi nu regret. Deşi este din nou o răfuială, de data asta răfuiala lui Rushdie cu Islamul.

Romanul este o parabolă, o metaforă în care versetele satanice (renegate de către Profet) sunt doar un pretext pentru drama dezrădăcinării şi renegării. Doi indieni care trăiesc la Londra se luptă mai ales cu propriile lor prejudecăţi care îi împiedică să-şi găsească locul atât în India, cât şi în Anglia. Vieţile lor de împrumut se împletesc în mod ciudat şi în împletitura asta Rushdie topeşte câte ceva din legendele Islamului şi Meccăi.

Cartea se citeşte pe nerăsuflate deşi are câteva sute bune de pagini şi nu se uită prea uşor. Mie mi-a trezit curiozităţi neştiute despre diverse pasaje din Coran şi despre Mecca, aşa încât consider că a făcut chiar un bine Islamului de vreme ce o creştină convinsă, ca mine, a aprofundat aceste noţiuni. Vă recomand cu tărie această carte care, după mine, e departe de a fi o carte care ucide. Tot oamenii, în uitarea lor de sine şi de Dumnezeu, ucid în numele ei.