Poate ca nu este cel mai bun film al lui Martin Scorsese si poate ca nu are cea mai placuta coloana sonora din productia cinematografica, dar, cu siguranta, “Shutter Island” este un film interesant. Se poate dovedi destul de dificil sa te autodepasesti cand iti stau sub amprenta regizorala filme precum “Taxi Driver”, “After Hours”, “Goodfellas”, “The Aviator”, “The Departed”, dar Scorsese demonstreaza (daca mai avea nevoie cineva de vreo confirmare!) ca inca mai are multe de spus in cinematografie. Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine m-a uimit de fiecare data! Astept cu deosebit interes productia “Sinatra” in 2011, avand drept subiect principal felul in care marele cantaret a intrat in legaturi cu Mafia.

Desi istoria cinematografica poseda exemple cu greutate in categoria filmelor cu si despre nebuni, “Shutter Island” se poate bucura de acea farama de autenticitate ce il plaseaza intr-un loc propriu si nu in acela al productiilor inspirate de la suratele lor mai batrane. Ca o fi “de vina” talentul lui Leonardo di Caprio, ca o fi maiestria scorsesiana la mijloc, atmosfera ciudata pune stapanire pe spectator, facandu-l partas in bizara ancheta izolata geografic, creand o senzatie oarecum claustrofobica.

Cu scene de la sublim pana la enervant, “Shutter Island” reuneste cativa actori de seama: Leonardo di Caprio, Mark Ruffalo, Ben Kingsley, Max von Sydow. Rolurile le sunt distribuite intr-un mod tare agreabil si potrivit, fiecare transformand portiunea sa in arta dramatica. Actiunea se petrece undeva in jurul anilor ’50, cand seriful Teddy Daniels (di Caprio), impreuna cu partenerul sau Chuk Aule (Mark Ruffalo) intreprind o calatorie pe Shutter Island, pentru a investiga disparitia unei paciente, ce avusese loc in conditii extrem de misterioase. Insula reprezenta, de fapt, o puscarie-azil securizata la extrem, in care isi aveau salas cei mai periculosi criminali, cu afectiuni serioase la mansarda, declarati irecuperabili de catre societate. Din cauza izolarii si a securitatii extreme, evadarea vreunui detinut-pacient era absolut imposibila.

Preconizata a dura cateva zile, ancheta se dovedeste mult mai dificila decat s-ar fi asteptat cineva. Seriful Daniels pare a intra intr-o lume ciudata, misterioasa, unde pacientii sunt aproape imposibil de interogat. Aparent binevoitori sau nu, raspunsurile lor incurca in loc sa descurce. Nici doctorul Cawsley (Ben Kingsley), care s-a ambitionat in a-si vindeca prin propriile merode pacientii considerati irecuperabili, nu pare prea generos cu furnizarea pretioaselor indicii. Iar doctorul Naehring (Max von Sydow) e de-a dreptul necooperant!

Asadar, intr-un azil misterios, cu o atmosfera apasatoare si intunecata , seriful Daniels trebuie sa faca lumina. Dar cum sa gasesti drumul spre adevar cand propriile tale nopti sunt bantuite de demoni, cand visele iti sunt cosmaruri, iar trecutul te chinuie neincetat, fara sa te lase sa mergi mai departe? Cand ai certitudinea ca in Shutter Island este inchis cel ce ti-a omorat sotia, cea pe care ai iubit-o si a carei absenta te doare si astazi? Il vei omori cand il vei gasi?

Dupa cum se prefigureaza ancheta, viitorul serifului nostru nu pare prea luminos, convins fiind ca pacientii sunt folositi pentru experimente..si nu orice fel de experimente, ci pe creier. Afland deja prea multe, are din ce in ce mai pregnanta senzatia ca directorii spitalului incearca sa il treaca drept nebun in ochii societatii si ca el nu va mai putea parasi niciodata viu acea insula blestemata, ramand internat pe vecie in azilul unde venise pentru o banala ancheta. Va las sa descoperiti cu placere deznodamantul aceste povesti ciudate, incalcite, de neinteles pe alocuri.

Imi exprim, pe aceasta cale, imensa placere de a-l redescoperi pe Max von Sydow, cruciatul in cautare de adevar, dar bantuit de propriile indoieli din “A saptea pecete”. Sigur, astazi are o varsta onorabila (nascut fiind in 1929), dar mi-a amintit intr-un mod tare placut de alegoria bergmaniana a Mortii, de scena emblematica in cinematografie a cavalerului Antonius Block, pe de o parte, si a Mortii, de cealalta parte, jucand sah intr-o partida alegorica, avand drept miza nu numai viata cruciatului, ci si sentimentele acestuia fata de Dumnezeu, religie, umanitate.

Leonardo di Caprio intra bine in ineditul personaj, lasandu-mi o senzatie foarte placuta. Exceptand scenele cu vise ciudate si suprapuneri de realitati, filmul are o cota buna la capitolul suspans si nu e invelit in poleiala comerciala. Nu as merge pana intr-acolo incat sa afirm ca finalul este complet imprevizibil, dar surprinde destul de bine pe spectator.  La final, m-a pus pe ganduri toata povestea. Dupa ce am incercat sa rememorez cat mai multe scene si sa le aranjez in ordinea-mi, nu mi-au ramas decat doua intrebari: ce este nebunia si cum iti poti da seama ca ai innebunit?

Premiera filmului “Shutter Island” va avea loc in aceasta vineri, pe 26 februarie, la Mall Plaza. Si daca eu nu v-am convins, poate va convinge trailerul de mai jos. :)