După cum sînt sigur că au observat majoritatea celor ce nu merg la cumpărături “cu capul în traistă”, cam toate produsele româneşti de calitate ce nu conţin o întreagă listă de ingrediente pe care bunicile noastre nu le-ar fi putut procura de nicăieri (nu, nu mă refer la broccoli sau la nuci de cocos aici!) sînt foarte bine ascunse, asta în fericitul caz în care pot fi găsite în vreun supermarket. Ei bine, astăzi voi încerca să aduc puţină lumină asupra unui brand extraordinar care se încadrează perfect în seria celor de mai sus, reuşind chiar o performanţă unică pentru industria alimentară de la noi sau, mai bine zis, “ce-a mai rămas din ea”…
Dacă stau să mă gîndesc puţin, o întrebare foarte interesantă pentru concursurile gen “Vrei sa fii miliardar” ar fi legată de diferenţa dintre magiun şi gem sau dulceaţă. Pentru cultura voastră generală, e suficient să menţionez că gemul/dulceaţa au adaos de zahăr (evident, atunci cînd discutăm de produsele din supermarket, puteţi adăuga pe listă şi delicii gen pectină, acid citric şi altele), iar magiunul “de la mama lui” conţine doar fructe (nu, reţetele tradiţionale NU conţin aspirină sau alţi conservanţi!!!).
Trecînd la subiectul de astăzi, trebuie să vă povestesc în primul rînd cum am ajuns în posesia borcanului meu de magiun, fiindcă nimic nu e atît de simplu cum pare. Eram într-un taxi şi am auzit la radio despre un tîrg de produse tradiţionale ce se petrece în curtea unei biserici. Evident, cît mai departe de ochii lumii. Nu tu afişe pe străzi, nimic în presă. Deh, promovare ca la noi… aşa că am reuşit să ajung la event şi m-am ales cu un borcan de magiun şi unul de zacuscă (despre zacusca de Topoloveni, altă dată…).
Citeşte toată recomandarea »







Pentru mine, şi nu numai, istoria e un subiect deprimant. Motivele ar fi multiple, printre ele aflîndu-se şi faptul că s-a întîmplat să mă nasc într-o ţară victimă a istoriei, dar şi a propriului popor şi a caracterului lui oscilant (de multe ori e vorba fix de lipsa acestuia în totalitate, din păcate). Realitatea bine cunoscută e că istoria e scrisă întotdeauna de către învingători, iar noi nu am fost prea des în tabara victorioasă – cel putin în ultima vreme, iar acesta e un motiv în plus în favoarea vizitării unui muzeu dedicat istoriei meleagurilor şi oamenilor din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Evident ca această vizită s-a soldat cu surprize de ambele genuri, după cum vom vedea puţin mai tîrziu…






