Despre autor

Adrian Poenaru
Editor, Membru din 11 May 2010, 17 articole in total.
copywriter, bucatar, admirator al licorilor scumpe.

Amsterdam 20-30

VN:F [1.9.10_1130]
Rating: +8 (from 10 votes)
Share 4 comentarii »

De două ori am fost la Amsterdam. Odată pe la 20 şi, băiet ce abia mijea ochii asupra Occidentului,  a doua oară pe la 30 şi, om serios şi însurat. În ambele cazuri, Amsterdam-ul e Oraşul Absolut.

Prima oară am ajuns cu trenul din Germania. A doua oară, cu avionul de la Bucureşti. Am zburat cu vreo 250 de euro pe bilet. Prin comparaţie, oferta de acum a KLM-ului –  149 euro dus-întors, cu toate taxele incluse, este de nerefuzat.

La începutul anilor 2000, am dormit într-o cameră de hostel mixtă, cu vreo 40-50 de locuri, deasupra unui israelian chitit pe plăceri carnale (paturile erau suprapuse, o, voi amatori de interpretări licenţioase).

Dark Amsterdam Walking Tour 4 Amsterdam 20 30

AICI REGINA E BANCNOTA DE 50 DE EURO!

În 2008 am ales un hotelaş cochet aproape de Cartierul Roşu, care mi-a cerut 100 de euro pe noaptea de odihnă. Din nou, ce găsiţi pe platforma booking.com a site-ului KLM.ro e foarte convenabil: 196 de euro pentru două persoane şi trei nopţi e foarte bine pentru Amsterdam.

Nu o să mă apuc acum să ridic ode canalelor din oraş, Cartierului Roşu sau Muzeului Van Gogh. Cine află de ele de aici sigur tocmai a evadat din jungla amazoniană. O să vă recomand însă nişte lucruri descoperite pe pielea mea, unele potrivite pentru cei de 20 şi, altele pentru cei de 30 şi.

În adolescenţă, după ce ai terminat al 50-lea tur al Cartierului Roşu, rezervă-ţi un asfinţit de soare pe care să-l petreci în Vondel Park.

Citeşte toată recomandarea »

Când mărul tău face viermi, mergi la Noumax

VN:F [1.9.10_1130]
Rating: +4 (from 6 votes)
Share Nu există comentarii »

Deşi utilizatorii fideli ţipă că e o legendă urbană, din nefericire sunt în măsură să confirm: şi Mac-urile se mai “împuşcă”. Greu, rar, după ani de serviciu conştiincios, iar în unele cazuri e nevoie şi de o cană de vin pentru a le da pe spate.

Din fericire însă, pentru astfel de situaţii, există service-ul autorizat Apple Noumax. Rar mi-a fost dat să văd un furnizor de servicii nu numai extrem de profesionist dar şi, pentru a scăpa de limba de lemn, reconfortant de doritor să facă tot ce e posibil pentru calculatorul tău bolnav.

Una peste alta, Noumax e uşor de găsit (totuşi, dacă aveţi un Mac defect, grăbiţi-vă, am auzit că o să se mute pe la Corbeanca).

O să vă povestesc însă cele două experienţe foarte fericite ale mele cu acest service şi în special cu domnul Ionaşcu, doctorul-şef în Mac-uri.

Aveam un iBook de 12 inch de prin 2003-2004. Într-o seară, ca recunoştinţă pentru silinţa cu care mă slujea, l-am cinstit cu o cană de tulburel, turnată direct peste taste. Hard disk-ul nu a apreciat atenţia şi s-a fript. Domnul Ionaşcu de la Noumax mi l-a schimbat cu un HDD nou, mai mare, cu garanţie. Preţul: şase milioane, în condiţiile în care un disk nou luat de pe ebay m-ar fi costat vreo cinci şi ceva.

Recent, placa de bază a aceluiaşi laptop şi-a dat obştescul sfârşit. Noumax l-a luat, l-a butonat vreo două zile, dar pacientul era decedat. Nu m-au taxat, aşa cum mă aşteptam, măcar pentru back-ul datelor, dacă nu şi pentru depanare şi diagnoză. Cei de acolo s-au oferit însă ca în schimbul mărului mort şi a nouă milioane să-mi dea un Powerbook mult mai performant, în stare impecabilă şi cu garanţie.

Mie mi s-a părut o afacere bună (ceva similar costă “la băieţi, fără garanţie, 300 de Euro). De aceea, vă recomand din tot RAM-ul Powerbook-ului meu service-ul autorizat Apple Noumax. Sunt convins că cei de acolo vă vor doftorici impecabil Mac-ul pe ducă.

Dolce vita? Hmmm…

VN:F [1.9.10_1130]
Rating: +8 (from 10 votes)
Share 5 comentarii »

Apuse-s vremurile când te rugai ani de zile de compania națională de telecomunicații să binevoiască a-ți monta un telefon în garsoniera ta din Rahova.
Odată cu privatizarea, diversificarea ofertei și apariția concurenței, Romtelecom a devenit mult mai customer-oriented.
Când am vrut să-mi pun serviciul de televiziune Dolce, în câteva zile băieții în salopete albastre mi-au bătut la ușă. Într-o oră aveam montate parabolica la fereastră și receiver-ul pe comodă, lângă televizor.

21599553 1 500 500 300x225 Dolce vita? Hmmm...

Receiver si telecomanda Dolce


De atunci (să tot fie doi anișori), a început viața mea cu Dolce. Nu o să vă zic despre oferta de programe. Ea depinde foarte mult de momentul în care ți-ai făcut abonamentul. De exemplu, eu nu am cele trei canale Cinestar, AXN Crime și SCI FI sau alte canale Discovery în afară de cel simplu, pe când o cunoștință care plătește exact aceiași bani le are.
Chestii de marketing…

Mai întâi de bine: relații cu clienții foarte civilizate, calitate bună a sunetului și a imaginii, fiabilitate (nu s-a stricat nimic de când mi-am instalat serviciul).

Două sunt lucrurile care mă nemulțumesc la Dolce.

Primul e meteosensibilitatea excesivă a serviciului. Cum vine o furtună mai serioasă, adio recepție. Adevărat, serviciul își revine imediat după calmarea vremii, dar dacă nu vrei să pierzi glorioasele fapte fotbalistice ale tricolorilor în calificările ce stau să înceapă, bine ar fi să ai antena de camera a televizorului ca back-up.
Mult mai enervantă este imposibilitatea personalizării listei de programe și a ordinii acestora. Fiecare post TV are un indicativ de trei cifre pe care trebuie să-l formezi din butoanele destul de puchinoase ale telecomenzii. Nu se poate, ca la televizor, să pui un post TV pe butonul 1, altul pe 2, etc. Așa că fie înveți indicativele, fie zapezi până ajungi la canalul favorit.

Și zapatul este enervant. Dacă sunt posturi la care nu ești abonat, telecomanda tot te duce pe canalul alocat lor, doar să vezi textul care te invită să le comanzi. Nu există nici posibilitatea de a le scoate de pe listă, astfel încât să nu mai treci prin ele la fiecare zapat.

în concluzie, Dolce suferă la personalizare. Nu l-aș recomanda celor care nu se laudă cu o dexteritate deosebită și o memorie de fier.

Berea la PET. Is plastic fantastic?

VN:F [1.9.10_1130]
Rating: +2 (from 6 votes)
Share Nu există comentarii »

Berea. Lichidul din care domnii înțeleg să consume cel puțin doi litri zilnic, așa cum fervent ne instruiesc toate canalele de televiziune. Principalul inamic al unui abdomen plat, pachețele-pachețele, ca-n filmele americane. Invenția unor călugări care, puși la post negru, au inventat pâinea lichidă (numele spune multe despre aportul caloric al berii)

Criza și canicula au mutat berea din sticlele clasice sau cutiile mai moderne în consumeristele PET-uri de plastic de 1 sau 2 litri (deși recent am văzut și hibrizi de 0,75 litri).

Majoritatea mărcilor care apelează la această tactică sunt cele populare, dar există și mărci de mijloc (de’alde Gosser, Timișoreana sau Holstein) care vor să ne umple burțile cu PET-uri supradimensionate.

Așa că este evidentă întrebarea: cât de bună e berea la PET? Dincolo de avantajul evident al prețului, sunt mai multe lucruri pe care trebuie să le ai în vedere când vrei să-ți potolești setea cu bere la sticlă Jumbo.

Mai întâi și mai întâi, berea la PET se răcește mult mai încet decât cea în recipiente mici. Așa că dacă e să o iei la grătar și nu e deja aburită, nu-ți închipui că există lac sau pârâu de munte suficient de înghețat ca să o răcească.

Al doilea mare păcat al berii la PET e că trebuie neapărat turnată în pahare. Nu știu prin ce minune a tehnicii moderne, berea ajunsă din plastic în halbă își pierde aproape instantaneu acidul și orice urmă de guler, “trezindu-se” mai ușor decât cel mai sperios iepure.

Ultimul defect al berii la PET poate fi și o calitate. Dacă e lăsată în sticla de plastic după deschiderea acesteia, berea își pierde urgent proprietățile, transformându-se într-o amăreală nu foarte apetisantă. Așa că trebuie băută cât mai repede, trecând apoi chiar și mai iute la o nouă sticlă.

În concluzie, berea la PET e recomandabilă atunci când ai în jur consumatori de încredere și destul de viteziști plus un frigider de încredere. Chiar dacă e mai comod de cărat, nu prea e de luat la pădure (asta dacă nu te încrunți la berea călâie). În schimb, este ideală pentru microbiști, fiind bună atât de sărbătorit victoriile cât și de uitat înfrângerile.

Evan Williams Kentucky Straight Bourbon Whiskey. Bun de criză

VN:F [1.9.10_1130]
Rating: +5 (from 7 votes)
Share 3 comentarii »

Single malt-urile scoțiene sunt foarte bune, dar au un foarte mare defect: costă de parcă ar fi filtrate prin aur. Așa că sătul de interacțiunea cu “bancherițele” de la Împrumuturi de nevoi personale, i-am acordat o șansă acestui bourbon surprinzător de accesibil: 56 de lei pentru o sticlă de 1 litru (daaa, Travel Free).

evan williams 93x300 Evan Williams Kentucky Straight Bourbon Whiskey. Bun de crizăEvan Williams Kentucky Straight Bourbon Whiskey se bate în State cu bătrânul Jim Beam pentru locul 1 în topul celor mai bine vândute bourbon-uri.
Cu domnu’ Evan nu te împrietenești prea ușor. La prima degustare, părerile (chiar și ale mele) au fost foarte împărțite. Din fericire, sticla a fost destul de mare pentru a permite și niște sesiuni ulterioare.

De o culoare asemeni aramei vechi sau ceaiului negru, distilatul din Kentucky are o corpolență între ușoară și medie. Picăturile rămase pe pereții paharului după rotirea licorii se scurg relativ repede, ceea ce înseamnă că băutura nu este foarte învechită (dar și că nu conține aditivi).
Ca să-i trezești toată aroma, câteva picături de apă sunt vitale. Abia atunci vei remarca mai pregnant notele de vanilie și mentă. Inițial, nasul va protesta la izbiturile aburilor de alcool, dar, din nou, apa va domoli și această problemă – vezi aici cum se degustă profesionist whisky-urile.

Dulce! Cam ăsta e pe scurt gustul băuturii servite azi. Pe lung, după începutul bogat în dulceață de porumb și caramel, whiskey-ul de Kentucky mai scoate la iveală adieri de vanilie și stejar. Finișul nu e nici lung, nici impresionant, dar te încălzește frumos și-ți lasă acea senzație bourbon-escă inconfundabilă.

Evan Williams Kentucky Straight Bourbon Whiskey nu este o mare licoare a lumii. Îi lipsește o învechire mai conștiincioasă și poate o cupajare mai atentă. Însă pentru prețul plătit, licoarea este perfect acceptabilă în orice situație (adică și sec, și în cocktail-uri). Cu alte cuvinte, raportul calitate/preț este imbatabil. Cel mai ieftin Jack Daniels e cu cel puțin 30 de lei mai scump și aș îndrăzni să spun, cel mult egal ca rafinament.

Piata Rahova, agonie si economie

VN:F [1.9.10_1130]
Rating: +1 (from 3 votes)
Share 2 comentarii »

Pe linia tramvaiului 32 în jos, pe un mal frumos, populat de câini vagabonzi și contrabandiști de țigări “efectuând” tranzacții sub paza Poliției comunitare, se ridică mândră piața Rahova.

Odinioară era acolo un stabiliment tradițional, cu mese de piatră în aer liber. Avântul primarului care este a dus la demolarea vechii pieți și la construirea unui complex nou, cu economat, acoperit și cu uși de sticlă care se deschid când vor ele.

În ciuda upgradării, piața Rahova beneficiază de poziția relativ aproapiată de ieșirea din București și atrage destui producători autentici. Nu vă gândiți că vă va fi ușor să-i găsiți. Trebuie mai întâi să treceți de dealer-ii de legume și fructe împământeniți pe culoarul de intrare pentru a intra în inima pieții, unde țăranii adevărați, cu mâinile bătute de sapă, se luptă pentru RON-ii voștri.
Grație acestora, prețurile sunt mult mai decente decât în multe locuri din Capitală. De exemplu, zilele trecute, roșiile mai micuțe puteau fi cumpărate și cu 2 lei pe kil, în condițiile în care Kaufland-ul aflat la o stație de tramvai vindea aceleași legume (de fapt fructe) cu 4,59 lei.

Iar dacă prețurile sunt mai bune decât în multe piețe bucureștene, nu același lucru se poate spune și despre varietatea ofertei. Adresându-se unui cartier sărac, piața Rahova nu oferă mult dincolo legumele și fructele de bază.

Rar veți găsi acolo broccoli sau sparanghel ori alte cărneturi în afară de clasicii pui și porci. Nu mai spun că ciupercile proaspete sunt absolut necunoscute și orice altă brânză în afară de telemea sau caș e proscrisă.

Nu menționez problema parcării, care e o afecțiune malignă a Bucureștiului. Tot ce pot să vă doresc e să nu vă blocheze un “băiat” parcat pe banda a doua automobilul oprit corect în parcarea în spic de lângă trotuar.

În concluzie, piața Rahova vă garantează economii substanțiale, dacă aveți nervi să vă confruntați cu aglomerația cvasi-permanentă. Și dacă nu plecați să cumpărați 100 de grame de bame, două felii de Brie și niște mușchi de vițel.

Turcism, nu turceasca!

VN:F [1.9.10_1130]
Rating: +2 (from 2 votes)
Share 5 comentarii »

Visul meu e să ajung să beau cafea Kopi Luwak culeasă chiar de mâna mea. În galeriile Lafayette, singurul lucru care m-a făcut să mă despart de francii mei puțini a fost o scumpă Blue Mountain Jamaica. Fac temenele în fața oricui merge la Istanbul, doar-doar mi-o aduce un borcănaș de “kahve” Mehmet Efendi.

Fără a fi mare expert, cred că pot deosebi o cafea bună de una proastă. Și de una proastă am avut parte când am cumpărat Nova Brasilia pentru ibric.

Cafeaua pentru ibric trebuie să fie măcinată extraordinar de fin, mult mai mărunt decât cea pentru filtru. Numai așa iese acel “caimac” fermecător. Tocmai promisiunea de pe ambalaj, “măcinată special pentru ibric”, m-a făcut să cumpăr Nova Brasilia.

După ce am desfăcut ambalajul vidat, așteptam să mă izbească o aromă puternică de cafea Robusta bine prăjită, în echilibru cu arome fine de Arabica. Dar nu, praful (într-adevăr, măcinat destul de fin, dar totuși nu ca făina, așa cum se face în Turcia) avea un miros “discret”, asemănător cu cel al cafelei măcinate și uitate mult timp într-un colț de bucătărie.

Dezamăgirea a continuat odată ce am trecut la treabă. Am pus două lingurițe cocoșate la o ceașcă de apă rece, am amestecat bine, am pus ibricul să fiarbă la foc mic. Deși am respectat întocmai metoda turcească, nu am obținut strop de caimac.

Prima sorbitură mi-a întărit bănuielile sumbre. Gustul este tipic pentru o cafea inferioară, ca cea vândută în vrac prin buticuri dubioase. Pe undeva, îmi aduce aminte de gustul nechezolului de pe vremuri, deși sper că Nova Brasilia nu a auzit de cicoare.

Acuma, pentru banii pe care i-am dat, nu ar fi trebuit să mă aștept la cele mai fine boabe etiopiene. Doar îs necăjit că plănuita mea cafea turcească s-a transformat într-o impersonală cafea de birt.